De mâine, se va putea circula pe o nouă autostradă în România!

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 29-11-2021 15:26

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Începând de mâine, 30 noiembrie, se va putea pe un nou lot de autostradă. Anunțul a fost făcut, luni, de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.


Este vorba despre lotul 2 al Autostrăzii Sebeș-Turda. Din cele 4 loturi, lotul 2 este singurul care nu a fost dat, încă, în folosință.


Grindeanu a precizat că nu va fi nicio tăiere de panglică, nicio festivitate.


„Am fost să verific personal ce se întâmplă pe lotul 2 din autostrada Sebeș - Turda. Azi dimineață i-am chemat la minister pe cei care se ocupă direct, beneficiarul, CNAIR. Având în vedere că mai sunt câteva lucruri minore care pot fi terminate pana mâine. Mâine după-masă se va da drumul la Lotul 2”
, a anunțat Sorin Grindeanu.

Fără festivisme, fără tăieri de panglici pentru că nu e loc de festivism. Datoria statului față de cetățeni este una mare, de 30 de ani. Am fost, am verificat personal, am luat toate măsurile de siguranţă şi am discutat cu colegii din minister. Imediat cum sunt finalizate ultimele, care sunt minore, şi pot fi făcute până mâine, acest tronson va fi dat în circulaţie astfel încât de la Sebeş până la Cluj să se poată circula în regim de autostradă, cu acele restricţii”, a punctat ministrul Sorin Grindeanu.

Lotul 2 Sebeş-Turda are o lungime de 24,25 km şi va lega Alba Iulia Nord şi Aiud.

Vezi și

Solicitare urgentă către ministrul Alexandru Rafila: ‘Și noi am fost în linia întâi, şi noi am luptat cu pandemia alături de medici’

Se anunță schimbări majore! Ce planuri are noul Guvern cu Pilonul II de pensii

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri