De necrezut! Acuzații incendiare la adresa unui important lider al PNL

Autor: Anca ANDREI, Redactor șef

Publicat: 23-11-2016 18:34

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății a devenit în ultima perioadă ținta unor atacuri media absolut halucinante și deloc justificate, întrucât acesta a făcut în doar câteva luni mult mai multe lucruri decât predecesorii săi în ani de zile.


Jurnalistul Silviu Sergiu a postat pe pagina lui de facebook un text interesant din care deducem că în spatele "linșajului mediatic" la care este supus Voiculescu s-ar afla un important lider PNL, pe care internauții l-au identificat imediat din descriere ca fiind Crisian Bușoi.


Vezi și Scenă horror în fieful PSD: „Mi-era frică să nu mă împuște”


"Ar trebui să știți că multe dintre atacurile mediatice la adresa ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, sunt orchestrate de un important lider PNL, cu interese de afaceri directe în domeniul sanitar.


Un lider care obișnuiește să bată discotecile cu Sebastian Ghiță, pentru că este un veritabil Sebastian Ghiță al liberalilor.


Un lider la care DNA nu a ajuns încă, dar poate nu e timpul pierdut.




Un lider care, prin vară, dădea publicității sondaje de opinie din care reieșea că scorurile tehnocraților nu sunt chiar atât de mari pentru a fi primiți pe listele cu candidați ai PNL pentru alegerile parlamentare.


Vezi și O campanie electorală cu adevărat murdară a PNL


Un lider care l-a pus deseori într-o lumină proastă pe președintele Klaus Iohannis, care a girat pentru Guvernul tehnocrat al lui Dacian Cioloș", a scris Silviu Sergiu pe Facebook.



Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri