De unde vrea Nicușor Dan să facă rost de bani pentru campanie. Primarul Capitalei intră în cursa pentru Cotroceni, dar nu are finanțare

Autor: Luciana Polite

Publicat: 18-01-2025 12:11

Actualizat: 18-01-2025 12:16

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Din moment ce nu va fi reluat turul 2 și vom avea noi alegeri prezidențiale, în mai 2025, Nicușor Dan este hotărât să candideze și să lase primăria Capitalei. Inițial, se aștepta ca după ce și-a expus public dorința, să primească și susținere din partea politicienilor. Mulți credeau că pro-europenii vor decide să-l sprijine, dar l-au ales, momentan, pe Crin Antonescu. În acest context, independent și fără avere, de unde ia edilul bani să-și facă și campanie?

În cadrul unei intervenții televizate, fondatorul USR a spus că va lansa o pagină pe care fanii săi să poată dona. Practic, se va baza pe sprijinul românilor pentru a putea să candideze, cum a procedat și la alegerile locale din 9 iunie. Totuși, are nevoie de o sumă și de 6 ori mai mare pentru a putea să-și facă promovarea.

Nicușor Dan (17)

„Campania pentru locale a fost de ordinul a 500.000 euro, din care o parte mi s-a returnat de la stat. Un buget pentru prezidențiale ar trebui să fie de 2-3 milioane euro. Foarte curând o să lansez un site de donații pentru această campanie. În campania pe locale au fost niște bani pe care i-am împrumutat și pe care statul mi i-a rambursat, au fost 100.000 de la USR și restul au fost donații de la oameni. Acum și oamenii interesați de alegerile naționale pentru președintele României sunt mai mulți decât cei care erau interesați de București și sunt optimist că o să strâng bani”, a afirmat Nicușor Dan, la Digi24.

CITEȘTE ȘI: Soțul Laurei Vicol, fosta PSD-istă care și-a dat demisia în scandalul imobiliar, executat silit. Vladimir Ciorbă își pierde afacerea din Constanța

Nicușor Dan și-a anunțat candidatura încă din luna decembrie. De ce dorește să fie președintele României și ce rivali va avea

Edilul abia a fost reales la conducerea PGMB, dar s-a decis să devină șeful statului. De ce? Anularea deciziei CCR, întreg circul cu vechile alegeri, ruga societății civile l-au făcut să accepte această provocare.

„Suntem într-un moment de cumpănă. Cel mai dificil de după Revoluție. Românii au transmis că nu se mai poate. Că s-a mințit prea mult, că politicienii se prefac că le rezolvă problemele. Este nevoie de o schimbare fundamentală la modul în care statul răspunde la nevoile cetățenilor. Intenționez să candidez la alegerile prezidențiale din 2025!”, spunea Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe.

Alegerile prezidențiale vor avea loc pe data de 4 mai. Printre candidații anunțați acum, se numără și Crin Antonescu, Elena Lasconi și Călin Georgescu.

CITEȘTE ȘI: Lovitură pentru românii care stau în blocurile ANL. S-a zis cu chiriile infime pe care le plăteau

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri