Elon Musk este unul dintre cei mai importanți susținători ai lui Donald Trump în cursa prezidențială din Statele Unite ale Americii. Săptămâna trecută, miliardarul a promis că va oferi zilnic 1 milion de dolari unui alegător din cele şapte state-cheie în care se va decide rezultatul alegerilor prezidenţiale americane. Inițiativa lui Musk a intrat însă în vizorul Departamentului Justiției din SUA, care i-a trimis un avertisment în acest sens.
La sfârșitul săptămânii trecute, Elon Musk a anunțat că, până pe data de 5 noiembrie 2024, va oferi în fiecare zi câte 1 milion de dolari celor care vor vota cu Donald Trump. Condiția este ca aceștia să fie înregistrați într-unul dintre cele șapte state americane în care rezultatul alegerilor prezidențiale este indecis. În plus, cei care vor să intre în cursa pentru premiul oferit de miliardar trebuie să semneze o petiție „în favoarea libertății de exprimare şi a dreptului de a purta arme”. Miliardarul a explicat că premiile au rolul de a atrage mai mult atenția asupra acestei petiţii.
Musk a oferit weekendul trecut primele cecuri de câte 1 milion de dolari în Pennsylvania, unde lupta electorală este foarte dură. Rezultatul din acest stat este foarte important în ecuația rezultatelor finale deoarece desemnează 19 electori din cei 270 în colegiul care determină câştigătorul următorului mandat la Casa Albă.
Avertisment pentru Elon Musk din partea justiției americane
Potrivit presei americane, Departamentul Justiţiei din Statele Unite l-a avertizat pe Elon Musk în privinţa premiilor pe care acesta le-a promis alegătorilor americani. Conform televiziunilor CNN şi NBC, Comitetul de Acţiune Politică (PAC) America al lui Musk a fost informat că premierea ar putea constitui o încălcare a legii electorale americane. Legislația electorală din SUA interzice ca alegătorii să fie plătiți pentru a vota sau a se înregistra.
Potrivit ziarului Washington Post, mai mulți foşti procurori şi oficiali guvernamentali i-au cerut procurorului general al SUA, Merrick Garland, să ancheteze demersul lui Musk. Potrivit publicației, Garland a refuzat să dezvăluie dacă va declanşa anchete împotriva miliardarului.
Elon Musk este unul dintre cei mai importanți susținători ai lui Donald Trump, contribuind deja cu milioane de dolari pentru campania candidatului republican. Recent, Trump a sugerat că dacă va câştiga alegerile l-ar putea numi pe miliardar în conducerea unei comisii pentru revizuirea finanţelor Statelor Unite. Mai mult, potrivit lui Trump, Elon Musk ar urma să reducă cheltuielile guvernamentale.



















