Decizia care REVITALIZEAZĂ lira sterlină

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 03-11-2016 16:32

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

În acest an, odată cu anunțul făcut de Guvernul Marii Britanii, referitor la ieșirea din Uniunea Europeană, lira sterlină a suferit o depreciere semnificativă față de dolar, pierzând 17% în fața acestuia. Luna  trecută a atins cel mai scăzut nivel din ultimii 31 de ani.


Joi însă, aceasta s-a apreciat puternic, ajungând la cel mai ridicat nivel din luna august, după o hotărâre a Înaltei Curți de Justiție de la Londra, potrivit căreia prim-ministrul Theresa May trebuie să obțină acordul Parlamentului înainte de a începe negocierile privind ieșirea din Uniunea Europeană, transmit metro.co.uk, Financial Times, AP, Reuters și Agerpres.


Vezi și Contract de SUTE de MILIOANE de EURO încheiat de Romgaz! Despre ce e vorba


Îndată ce instanța de judecată britanică a luat această decizie, lira sterlină s-a apreciat cu 1,1%, la 1,2430 dolari, deoarece traderii au reacționat la aceste informații. Analiștii speră că decizia va întârzia procesul ieșirii din Uniunea Europeană sau va diminua capacitatea Guvernului de a iniția o ieșire dură din UE, ceea ce ar putea conduce la pierderea accesului pe piața unică europeană a Marii Britanii.


Guvernul și-a exprimat dezamăgirea față de decizia Înaltei Curți și a anunțat că va face apel.


Vezi și Cum a reușit RCS&RDS să se REFINANȚEZE! Are datorii de UN MILIARD de euro



 
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri