Curtea de Apel Cluj a menținut sentința Tribunalului Cluj, iar fostul ministru al Sănătății Sorina Pintea (PSD) a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru luare de mită. Decizia este definitivă.
Sorina Pintea a fost acuzată, în urmă cu 5 ani, că, în calitate de manager al Spitalului Județean din Baia Mare, ar fi primit 10.000 de euro și 120.000 lei mită, ca procent dintr-un contract de achiziții publice. Flagrantul a fost organizat pe 28 februarie 2020 chiar în biroul Sorinei Pintea, după primirea ultimei tranșe de bani.
Banii, susțin anchetatorii, reprezentau un comision de 7% dintr-un contract pentru amenajarea blocului operator al spitalului.
Pintea, încarcerată la Penitenciarul Gherla
În motivarea deciziei, instanța a considerat apelul nefondat și a obligat-o pe Pintea să plătească 500 de lei cheltuieli judiciare. Totodată, onorariul avocatului din oficiu va fi suportat de stat.
"În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata P.S.împotriva sentinţei penale nr. 113 din data de 26.04.2024 a Tribunalului Cluj. În temeiul art. 422 rap. la art. 398 rap. la art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă apelantul-inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul avocatului desemnat din oficiu C.B.D.M., în sumă de 998 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justi?iei ?i rămâne în sarcina statului. Definitivă”, conform Curții de Apel Cluj.
Vineri, 6 iunie 2025, poliţiştii au depistat-o pe Sorina Pintea și au pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei închisorii. Ea va fi dusă la Penitenciarul Gherla, potrivit poliției.
„Astăzi, 6 iunie, poliţiştii din Tăuţii Măgherăuş au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Tribunalul Cluj.
Aceştia au identificat o femeie de 59 de ani, condamnată la executarea unei pedepse de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată”, a transmis IPJ Maramureş.
Cine este Sorina Pintea
Sorina Pintea a fost ministrul Sănătății în guvernul Dăncilă, între 29 ianuarie 2018 – 4 noiembrie 2019. Faptele pentru care a fost condamnată nu au fost comise în această calitate, ci din cea de manager de spital.
În acest dosar, Sorina Pintea s-a aflat în arest preventiv din 29 februarie până în 6 martie 2020, când a fost pusă în libertate, fiind plasată sub control judiciar.
Femeia suferă de dermatomiozită, o boală autoimună gravă și rară, pentru care face tratament cu cortizon și imunoglobuline.


















