Decizie de ultimă oră a Gabrielei Firea! Ce proiect de 11 milioane de euro ANULEAZĂ

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 01-08-2017 13:19

Actualizat: 01-08-2017 13:08

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Primarul general al Bucureștiului, Gabriela Firea, a făcut, marți, un anunț extrem de important. Edilul Capitalei a hotărât să anuleze un proiect controversat, a cărui valoare era estimată la circa 11 milioane de euro.


Astfel, primarul Gabriela Firea a lua decizia să nu mai amplaseze Monumentul „Marea Unire” la Piața Alba Iulia.

Dat fiind faptul că monumentul de for public în cauză, pe care Comisia pentru Centenar a Municipiului București l-a propus pentru finanțare, este un proiect aprobat în anul 2007 și care nu va putea fi inaugurat până la data de 1 decembrie 2018, întrucât lucrarea se află încă pe circuitul de avizare, la Ministerul Culturii și la Primăria Sectorului 3, Primarul General Gabriela Firea a dispus retragerea finanțării acestui proiect și redirecționarea sumelor respective către alte obiective de investiții, informează Biroul de Presă al Primăriei.

„Chiar dacă valoarea unei opere de artă nu este subiect de plebiscit, și avem destule exemple în lume de monumente care au fost acceptate de către opinia publică după zeci sau chiar sute de ani de la inaugurare, am considerat că un monument dedicat Marii Uniri de la 1918 trebuie să unească oamenii în jurul său și nu să-i dezbine. Sunt convinsă că maestrul Ioan Bolborea va înțelege situația și, de comun acord, vom regândi edificarea acestei lucrări, la un alt moment, pe un alt amplasament și, poate, la o altă scară. Le mulțumesc celor care au inițiat și s-au implicat în această dezbatere care, lăsând la o parte patimile politice, ne-a ajutat să luăm o decizie corectă”, a afirmat Firea.

Sculptorul Ioan Bolborea a câștigat, cu această lucrare, un concurs de soluții organizat în 2007 de Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic din București, în urma solicitărilor venite din partea Asociațiilor de Veterani de Război, care solicitau amplasarea în București a unui monument dedicat Marii Uniri.

Singura cheltuială făcută de municipalitate în legătură cu acest proiect a fost alocarea sumei de 30.000 de euro, în 2007, pentru realizarea machetei la scara 1:10 a monumentului, precizează angajații Primăriei.


În urma includerii acestei lucrări pe lista monumentelor propuse pentru finanțare de către Comisia pentru Centenar a Municipiului București, în bugetul pe 2017 a fost alocată suma de 6, 5 milioane lei pentru Etapa I - „Realizare componente artistice din material intermediar”. Valoarea totala a  Monumentului ar fi fost de 42.894.360 lei, la care se adaugă TVA, în aproximativ 50 de milioane de lei -  11 milioane de euro cu TVA.

Vezi și Mutare hotărâtoare a Băncii Transilvania, de la 1 august! Toți clienții băncii trebuie să afle

EXCLUSIV! Capcanele ascunse din spatele apartamentelor noi! Ce nu ne spun dezvoltatorii


Pensiile care vă vor scoate din minți! Cine sunt cei care încasează aproape 10.000 de euro LUNAR



Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri