Decizie șoc! Drepturile părinților vor fi limitate! Ce pregătește statul român

Autor: Andreea Corina Chiriac, redactor

Publicat: 11-01-2019 17:15

Actualizat: 11-01-2019 17:47

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Statul pregătește o reformă substanțială în domeniul actelor de stare civilă. O astfel de măsură nu a mai s-a mai întâlnit în țara noastră.


Drepturile părinţilor în ceea ce priveşte numele pe care le pun propriilor copii vor fi limitate, prin lege.  Astfel, copiii care se vor naşte după intrarea în vigoare a actului normativ nu vor putea purta mai mult de trei nume, 
după cum notează Profit.ro

M
ăsura face parte dintr-un pachet mai amplu, care va schimba substanţial procedurile de stare civilă.


Proiectul spune că certificatele de căsătorie plastifiate vor fi considerate nul. Conform acestuia, cele două exemplare oficiale ale actelor de stare civilă vor putea fi completate exclusiv în format digital, urmând ca un singur exemplar să fie păstrat în format fizic. Proiectul introduce, totodată, noi termene şi proceduri privind înregistrarea naşterilor, declararea deceselor, schimbării numelor sau utilizării alfabetului latin extins în transcrierea actelor de stare civilă.

Citește și:

Scandal-monstru! Polițiștii au făcut public fluturașul de salariu al lui Carmen Dan – Atac devastator la ministrul de Interne

Adevărata lovitură pe care Klaus Iohannis i-o dă Liei Olguța Vasilescu – Motivul real al respingerii ei (analiză)

Mare atenție! Autoritățile trag un semnal de alarmă! Ce medicament nu trebuie cumpărat
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri