Declarația lui Donald Trump va inflama spiritele pe axa SUA - Danemarca. Americanii vor să trimită o navă-spital în Groenlanda: „Îi va îngriji pe mulți oameni bolnavi”

Autor: Alexandru Dumitrache

Publicat: 22-02-2026 15:33

Actualizat: 22-02-2026 15:41

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Relația dintre SUA și Danemarca poate atinge un nou stadiu de degradare, după ce s-a aflat că americanii intenționează să trimită o navă-spital în Groenlanda, potrivit unui anunț făcut de către Donald Trump. Așadar, liderul de la Casa Albă nu renunță la dorința de a pune mâna pe insulă. Reamintim că în ultima perioadă, Trump a lansat mai multe amenințări cu privire la anexarea Groenlandei.

Sâmbătă, președintele Statelor Unite a anunțat pe rețeaua Truth Social că nava respectivă „îi va îngriji pe mulți oameni care sunt bolnavi și nu sunt îngrijiți acolo”. Agerpres scrie că afirmația lui Donald Trump ar putea ridica nivelul tensiunilor existente pe axa SUA - Danemarca.

„Este pe drum!”, a adăugat șeful de stat, menționând că nava-spital e „grozavă”. De asemenea, Trump a precizat că întreaga operațiune se realizează cu ajutorul lui Jeff Landry, numit emisar special al SUA pentru Groenlanda în luna decembrie, potrivit HotNews.

Marina SUA are în dotare două nave-spital, fiecare având câte 100 de paturi, inclusiv 80 pentru terapie intensivă.

Danezii au venit cu replica

Duminică, ministrul danez al Apărării, Troels Lund Poulsen, a oferit o reacție în legătură cu operațiunea americanilor. Oficialul din Danemarca a subliniat în mod ferm faptul că nu este nevoie de o inițiativă sanitară de acest tip în Groenlanda.

„Populația groenlandeză primește îngrijirile medicale de care are nevoie. Le primește fie în Groenlanda, fie, dacă e nevoie de un tratament special, în Danemarca. Nu este deci cazul să fie nevoie de o inițiativă sanitară specială în Groenlanda”, e mesajul lui Troels Lund Poulsen

Ministrul danez a remarcat că Donald Trump lansează constant semnale scurte despre Groenlanda. În opinia lui Poulsen, acest lucru reprezintă, „fără îndoială, expresia noii normalități instalate în politica internațională”.

Groenlanda nu a raportat urgențe medicale majore

Având o populație de aproximativ 57.000 de locuitori, Groenlanda nu a raportat recent necesități medicale semnificative, care să justifice venirea unei nave-spital în zonă.

DPA menționează că sistemul public de sănătate cuprinde clinici și Spitalul „Regina Ingrid” din Nuuk pentru cazurile complexe. Ocazional, pacienții sunt transferați în Danemarca.

AFP arată că în teritoriul arctic autonom, precum pe pământ danez, accesul la asistența medicală este gratuit. La începutul lunii curente, guvernul groenlandez a semnat un acord cu Danemarca pentru ameliorarea tratamentului insularilor în unitățile medicale.

Europenii s-au unit

Donald Trump pare să nu țină cont de nimic atunci când dorește cu adevărat ceva. Președintele american a amenințat de mai multe ori în ultimele săptămâni că va anexa Groenlanda, aruncând în aer relațiile conturate pe filieră transatlantică.

Printre alte țări, doi coloși europeni, Germania și Franța, au arătat susținere față de Danemarca și Groenlanda. Mai multe state au respins ideea transformării insulei în teritoriu american. Rămâne de văzut cum vor sta lucrurile în perioada următoare.

NU RATA: O voce relevantă din SUA a dat verdictul în privința țării noastre: „România este al treilea cel mai important stat din NATO”

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri