În urma ședinței CEx, care a avut loc azi, 21, septembrie, au apărut informații cum că majoritatea PSD a votat ca șeful partidului să rămână în funcție. Totodată, Primarul Capitalei nu a pierdut ocazia să dea declarații.
”A fost o ședință foarte lungă, una dintre cele mai dense ședințe de CEx. S-au spus foarte multe lucruri, și de o parte și de cealaltă. Au fost opinii pro și contra demersului nostru. Primul câștig este acela că, cred că, a fost prima ședință în care s-a dezbătut cu foarte multă sinceritate, cu argumente, toate problemele care ne frământă. Nu a avut nimeni acea timorare care a existat până acum. Este de bun augur, deși a fost contestată această declarație privind starea PSD, ea a adus și un lucru bun. A fost supus la vot doar un punct din declarația noastră comună, doar referirea la domnul Dragnea. Au fost 10 voturi să facă un pas lateral, 39 să continue și o abținere. A fost cerută excluderea mea de către primarul sectorului 5, nu a fost supusă la vot la intervenția domnului Dragnea și a doamnei Dăncilă. Declarația comună a fost asumată de 25 de colegi de-ai noștri. Susținem guvernul, nu vom contribui cu nimic sau nu vom pereclita buna funcționare a Guvernului. Nu suntem noi cei care vom contribui la căderea Guvernului” a spus Gabriela Firea.
Spusele Gabrielei Firea au fost susținute și de ceilalți semnatari ai scrisorii care a tulburat scena politică în ultima perioadă.
”Nimeni nu pleacă din partid, toți rămânem în PSD. Vom vota tot ce avem de votat în Parlament, cred că este prima discuție serioasă pe care o avem” a adăugat Paul Stănescu.
”E prima dezbatere consistentă, începutul unei normalități. Scrisoarea și-a atins scopul” a spus și Adrian Țuțuianu.
Citește și:
Lia Olguța Vasilescu aruncă bomba! „Suntem pe primul loc în Europa”
Majorări salariale! Ce categorie de angajați este vizată
SURSE! Cum poate pierde Liviu Dragnea totul – Decizia prin care rămâne fără scaunul de șef al PSD
Declarațiile Gabrielei Firea în legătură cu ședința CEx. Reacția Primarului Capitalei
Trending

20 marSport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

20 marActual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

20 marEntertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

20 marActual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

20 marActual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

20 marActual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens
Articole Similare

20 marActual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20 marActual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

20 marActual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

20 marActual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

19 marActual



