Decretul a fost promulgat de președintele Klaus Iohannis! Se majorează în ianuarie 2024

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 09-11-2023 22:42

Actualizat: 09-11-2023 22:44

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat astăzi Decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 126/2021 pentru modificarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru acordarea unei indemnizaţii compensatorii pentru persoanele cu handicap (PL-x 43/14.02.2022), informează Administrația Prezidențială.


Conform legii adoptate de președintele Klaus Iohannis, cuantumul alocației de stat pentru copii se va indexa anual, din oficiu, cu rata medie a inflației.


Rata medie anuală a inflației este indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Național de Statistică, precizează actul normativ promulgat de șeful statului.

Iată ce spune noua lege promulgată azi de Klaus Iohannis:


„(1) Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2022, alocația de stat pentru copii se stabilește în cuantum de:


a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

b) 243 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani, precum și pentru tinerii prevăzuți la art. 1 alin. (3);

c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

(2) Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației. Rata medie anuală a inflației este indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Național de Statistică”.

Practic, în ianuarie 2024, alocațiile copiilor ar trebui să se majoreze, în conformitate cu rata medie anuală a inflației.

Ce valori ar urma să aibă alocațiile, începând cu ianuarie 2024


Jurnaliștii de la Ziare.com au prezentat și o serie de calcule. Astfel, alocațiile pentru copii ar trebui să aibă următoarele valori de la 1 ianuarie 2024:

- 718 lei (începând cu 1 ianuarie 2024), pentru copiii cu vârsta intre 0 – 2 ani/respectiv, pană la 18 ani, în cazul copilului cu handicap;

- 291 lei (începând cu 1 ianuarie 2024), pentru copilul care a depăşit varsta de 2 ani, pană la 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora.

 
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri