Invitată în cadrul unei emisiuni TV, Oana Gheorghiu a vorbit printre altele și despre Nicușor Dan. Cu acest prilej, vicepremierul a explicat care este, în opinia sa, cel mai mare defect al președintelui României, pe care îl cunoaște de aproape trei decenii.
Recent, Oana Gheorghiu a fost numită în funcția de vicepremier, decizie vehement contestată de anumiți politicieni. Numirea sa a venit la câteva luni distanță de la demisia lui Dragoş Anastasiu, în urma unui scandal de corupţie. Până acum, postul de vicepremier a fost ocupat interimar de Ilie Bolojan. Experiența vastă a Oanei Gheorghiu în gestionarea proiectelor complexe şi atragerea de fonduri este considerată un atu important pentru viitoarele reforme.
„Experienţa Oanei Gheorghiu în proiecte care au produs schimbări fundamentale în societatea românească este pusă acum în slujba unor proiecte şi mai largi de reformare a României, într-o perioadă în care ţara noastră are nevoie de toate energiile pentru a pune bazele unui stat care să funcţioneze mult mai bine în beneficiul cetăţenilor”, au explicat reprezentanții Guvernului după numirea Oanei Gheorghiu în funcția de vicepremier.
Oana Gheorghiu a identificat marele defect al lui Nicușor Dan
Invitată în cadrul unei emisiuni TV, Oana Gheorghiu a vorbit printre altele și despre Nicușor Dan, pe care îl cunoaște de aproape trei decenii. Întrebată ce crede că îi lipsește șefului statului, aceasta a răspuns fără menajamente că „viteza”. Totuși, Oana Gheorghiu consideră că Nicușor Dan are toate calitățile necesare pentru a fi șef de stat.
„Aici eu nu-s obiectivă, pentru că, am spus deja public, îl cunosc pe Nicuşor Dan din tinerețe, cred că din ’96-’97. Eu cred că Nicuşor Dan are tot ce îi trebuie, îi lipsește viteza. Aici ne deosebim, el face lucrurile într-un alt ritm”, a explicat Oasna Gheorghiu, pentru Digi 24.
România nu-și mai permite să plătească pensii speciale
În aceeași emisiune, Oana Gheorghiu a abordat și, subiectul pensiilor speciale. Cu acest prilej, ea a subliniat că România nu-și mai permite să aibă pensionari speciali. Mai mult, vicepremierul a comparat pensiile speciale cu celebrul joc piramidal Caritas.
„Eu le-aş transmite magistraţilor un mesaj - le-aş spune că-i înţeleg. Este foarte greu să renunţi la un lucru care ţi s-a dat. (...) Este foarte greu să beneficiezi ani de zile, zeci de ani de asta şi dintr-o dată să ţi se spună că nu îl mai ai.
Pentru oricine ar fi greu să facă asta. Dar cred că a fost un fel de Caritas acest lucru. Ei au fost prinşi într-un Caritas, care nu putea să dureze la nesfârşit şi oamenii care sunt pragmatici şi raţionali ar trebui să înţeleagă asta. România nu îşi permite să mai plătească aceşti bani, nu îşi permite să mai aibă pensionari speciali. Nu avem cum.
Iar dacă banii aceia trebuie să se ducă la ei pentru că dau sentinţe îi iau de undeva şi îi pot lua de la gura unui copil care se culcă flămând, de la bugetul unui spital care nu are medicamente", a mai spus vicepremierul.



















