Demisii în bloc la spitalul groazei din Târnăveni. Ce a determinat cadrele medicale să ia o astfel de decizie: „Este vorba despre un abuz”

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 12-11-2025 17:22

Actualizat: 12-11-2025 17:36

Article thumbnail

Sursă foto: spitaltarnaveni.ro

Spitalul Municipal „Dr. Gheorghe Marinescu" din Târnăveni se află în centrul unui scandal uriaș după ce la un control efectuat în weekend au fost descoperite nereguli foarte grave. Cu toate acestea, medicii din cadrul spitalului sunt nemulțumiți de rezultatele controlului și acuză un abuz mediatic. Mai mult, aceștia au decis să-și dea demisia în bloc.

Un control efectuat în weekend la Spitalul „Dr. Gheorghe Marinescu" din Târnăveni, de reprezentanți ai Consiliului de Monitorizare a Implementării Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități și ai Centrului de Resurse Juridice (CRJ), a scos la iveală detalii șocante legate de modul în care erau tratați pacienții.

„În weekend am vizitat inopinat spitalul în care stau închiși 261 de pacienți în condiții greu de imaginat pentru România - anul 2025. Aseară i-am scris domnului ministru al Sănătății, în completarea mesajelor trimise vineri pe WhatsApp. Situația de la Spitalul Municipal "Dr. Gheorghe Marinescu" din Târnăveni este teribil de gravă și oamenii de acolo au nevoie de susținerea tuturor.

Încă mai pot fi salvați 261 de pacienți care sunt ținuți captivi în condiții inumane, legați ilegal, izolați, privați de libertate în mod arbitrar de zeci de ani. Saloanele au paturi cât vezi cu ochii - zeci, până la 100, murdare, pacienții spălau vineri dimineața la 6 - câteva toalete infecte, paturile sunt lipite între ele, saltele murdare sau învelite în plastic, pacienți legați, închiși în afara legii, unii lăsați dezbrăcați în văzul tuturor., a transmis Georgiana Pascu, activistă la ONG-ul "Pledoarie pentru Demnitate".

(VEZI ȘI: Zeci de mii de concedieri făcute de americanii care au afaceri în România. AI-ul va lua locul multor angajați)

Demisii în bloc la spitalul groazei din Târnăveni

Duminică, personalul din secţiile de Psihiatrie ale Spitalului Municipal din Târnăveni a demisionat în bloc. Medicii acuză un abuz mediatic, în urma vizitei reprezentanților CRJ şi ai Consiliului de Monitorizare a Implementării Convenţiei ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi.

Managerul spitalului susține că reacția personalului a venit pe fondul unei postări publice a reprezentantei CRJ, Georgiana Pascu, care susţine că ar fi fost constatate „condiţii improprii de cazare, lipsa igienei adecvate, pacienţi imobilizaţi sau izolaţi”.

„Suntem aici, împreună cu medicii şefi de psihiatrie şi cu asistenţii şefi. Probabil aţi auzit despre demisiile care au fost înaintate, duminică, de către personalul din secţiile de psihiatrie, tocmai din cauza acestor acuzaţii de abuzuri aduse de doamnele respective. Am reuşit însă să avem un dialog, iar demisiile sunt depuse cu preaviz de 20 de zile pentru personalul de execuţie şi 45 de zile pentru şefii de secţii. Am şi o sinteză a motivelor care stau la baza demisiei colective. Nu este vorba că personalul nu îşi face treaba, dimpotrivă, şi-au făcut-o întotdeauna.

Desigur, ştim cu toţii că peste tot mai apar probleme, dar nu putem generaliza. Într-adevăr, doamnele au semnalat anumite situaţii pe care le-au observat pe camerele de supraveghere. În acest sens se va desfăşura o cercetare internă. Noi considerăm că este vorba despre un abuz sau cel puţin despre o încercare de a prezenta doar aspectele negative, adică o evaluare incorectă a activităţii din secţiile de psihiatrie", a declarat Szuszanna Megheşan.

(NU RATA: ANM dă prognoza ciudată pentru decembrie 2025. Cum va fi vremea în luna sărbătorilor de iarnă)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri