Deputații și senatorii, "arşi" la buzunare pentru fiecare absenţă din Parlament. Au crescut amenzile pentru chiulangii

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 26-03-2025 09:48

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Se înăspreşte legea chiar pentru cei care o fac. Deputații și senatorii care vor chiuli de la ședințele din plenul Parlamentului vor plăti amenzi mai mari.

Plenul comun al celor două camere a votat cu majoritate covârșitoare creșterea amenzilor pentru deputații și senatorii care chiulesc din Parlament.

Citiţi şi: Angajaţii de la Senat, verificaţi ca la corporaţii să nu chiulească. Se montează sistemul care devine o piedică pentru bugetarii obişnuiţi să nu muncească

Se taie 5% din salariul brut

Pentru fiecare absență, parlamentarii care lipsesc de la seviciu vor fi taxați cu 5% din salariul brut. 337 dintre cei prezenți au fost de acord cu creșterea amenzii de la 1% la 5%, în vreme ce reprezentanții SOS România s-au abținut, iar cei de la POT au votat împotrivă.

Concret, dacă un parlamentar absentează nemotivat de la locul de muncă, va pierde 936 de lei din salariul brut pentru fiecare absență. Amenda nu poate depăși mai mult de 40% din salariu.

Interesant e că parlamentarii AUR au ieșit din grevă și au votat și ei proiectul de hotărâre. Totuși, senatorii şi deputaţii au o mică portiţă de scăpare: cei care intră online la ședințe vor primi în continuare diurnă.

Conducerea Romsilva, chemată să dea socoteală în Parlament

Şefii de la compania de stat Romsilva au fost chemaţi marți, 25 martie, în comisia pentru Mediu a Parlamentului. S-a discutat bonusurile de pensionare la care a făcut referire luna trecută ministrul Mediului, Mircea Fechet.

"Nu s-au tăiat pădurile şi Romsilva nu are ca scop tăierea pădurilor pentru ca să acorde aceste bonusuri”, s-a apărat directorul general al Romsilva, Marius-Dan Siiulescu, care a precizat că valoarea bonusurilor a crescut ca urmare a creșterii salariului minim, iar în 2024, valoarea bonusurilor a fost mai mică decât în 2023, iar în 2025 nu sunt prevăzute sume pentru aceste bonusuri în bugetul pe care înaintat Ministerului Mediului.

Mircea Fechet acuza că în contractul colectiv de muncă de la Romsilva sunt 17 sporuri și că „toate acele prime se adaugă la un alt lung şir de bonusuri sau alte stimulente de natură financiară, despre care s-a vorbit mai puţin, pentru că nu sunt într-un cuantum la fel de mare precum acele bonificaţii de 100.000 de euro la pensionare, dar care însă, adunate, înseamnă nişte sume considerabile pe care statul român le plăteşte”.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri