Anunț pentru milioane de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne și ai Ministerului Apărării Naționale! Polițiștii, jandarmii, dar și angajații MAPN ar urma să primească mai multe beneficii.
Un proiect de act normativ care prevede faptul că polițiștii și militarii aflați la prima numire în funcție sau nevoiți să se mute în interes de serviciu și care contractează un credit imobiliar sau ipotecar vor putea beneficia de plata parțială sau chiar totală a ratei împrumutului, a primit astăzi votul decisiv din partea Camerei deputaților.
Potrivit avocat.net, compensația lunară se acordă pe o perioadă ce nu poate depăși durata de derulare a creditului și doar pentru o singură locuință achiziționată pe timpul carierei.
Sunt incluse și persoanele care sunt mutate într-o garnizoană din localitatea de domiciliu, dar nu dețin, nici ele și nici soțul/soția acestora, o locuință proprietate personală în această localitate.
În prezent, cadrele militare care s-au mutat în interes de serviciu, primesc bani pentru plata chiriei.
Proiectul mai trebuie doar promulgat de președinte și urcat în Monitorul Oficial.
Vezi și Frații DEDEMAN lovesc din nou: Au preluat jumătate din imperiul acestui mare producător
Toți șoferii vor fi afectați: Ce lege va fi adoptată până în luna iulie
După ce a fost cumpărată de un colos american, o companie din România pune la bătaie sute de posturi! Are TREI fabrici mari pe piața locală
Deputații au votat! Mai este doar un pas - Ce ar putea primi polițiștii și militarii din partea statului
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



