Deputatul USR Cristina Prună a transmis marți, că după ce a prelungit nejustificat, prin ordonanță de urgență, mandatele conducerii ANRE, Coaliția PSD-PNL-UDMR vrea să suplimenteze numărul de angajați ai autorității. În plină criză a facturilor și în condițiile în care angajările la stat au fost înghețate, PSD și PNL vor să creeze noi sinecuri.
„Vedem încă o bătaie de joc la adresa românilor. ANRE, instituția care trebuia să gestioneze criza facturilor la energie și să-i ajute pe oameni, a cerut Parlamentului, printr-o adresă, să crească numărul de posturi cu 180. Adică, mai mult de 50% din numărul de angajați pe care îi are acum ANRE. Noi sinecuri pentru PSD și PNL într-o perioadă în care liderii Coaliției PSD-PNL se laudă că au înghețat angajările la stat, în care facturile românilor explodează, ratele la bănci și inflația cresc zilnic. Reamintesc și că actuala conducere a ANRE nu mai are legitimitate, dat fiind că mandatele au expirat și au fost prelungite prin ordonanță de urgență”, declară Cristina Prună.
Suplimentarea numărului de posturi de la ANRE face și obiectul unui proiect de lege prezentat luni Biroului Permanent al Camerei Deputaților, proiect semnat de parlamentari PSD, PNL și UDMR.
USR a depus, la conducerile Senatului și Camerei Deputaților, solicitare pentru demararea procedurii de numire a membrilor Comitetului de reglementare al ANRE, în mod transparent, deschis, prin audieri publice.
„Probabil că nu vor lucrul acesta tocmai pentru că vor să promoveze în aceste funcții pile și incompetenți. USR se opune angajărilor fără logică. 180 de posturi în plus la stat, acum, nu au absolut nicio justificare, drept pentru care proiectul de suplimentare a posturilor de la ANRE trebuie scos din circuitul legislativ. USR solicită conducerii ANRE – domnului Chiriță, plătit cu circa 12.000 de euro pe lună, care se plimba prin Republica Dominicană în plină criză a facturilor – să vină în Parlament și să explice, mai întâi, ce fac cei 350 de angajați pe care ANRE îi are în prezent. Să spună ce fac acești 350 de angajați pentru români și pentru facturile lor, pentru industria românească, pentru companiile care se închid pe zi ce trece, și după aceea să ceară suplimentarea”, mai precizează Cristina Prună.
Deputatul USR Cristina Prună, un nou atac la Coaliție: În plină criză a facturilor și în condițiile în care angajările la stat au fost înghețate, PSD și PNL vor să creeze noi sinecuri
Trending

25 sepEconomie
Produsele Lidl care dispar de la raft. Compania a fost dată în judecată, instanța nu le mai permite comercializarea

25 sepSocial
Șoferii care nu vor avea voie să mai staționeze în București, între orele 7.00-9.00 și 17.00-19.00. Ce spune proiectul de lege

25 sepPolitica
Siegfried Mureșan și planul lui pentru creșterea pensiilor. De unde vrea să facă rost de bani propunerea de premier

25 sepEntertainment
Adriana Bahmuțeanu, ordin de protecție împotriva copiilor săi vitregi. Scandal în familia regretatului Silviu Prigoană, s-a ajuns în instanță

25 sepSocial
„10-20 de ani, vom putea întineri corpurile cu totul”. Moartea ar urma să ajungă doar o opțiune pentru copiii noștri, nu o certitudine

25 sepPolitica
S-a supărat Nicușor Dan că a fost fotografiat sărutându-se cu șatena lui. „O să avem o discuție”. Gafă uriașă la Administrația Prezidențială

25 sepEconomie
Proteste împotriva unui proiect minier de 400 de milioane de euro în Mărginimea Sibiului. Localnicii spun „Plecați acasă!”

25 sepEconomie
Deficitul bugetar a coborât la 2,34% din PIB după primele șapte luni. Alexandru Nazare: „Problema deficitului nu este rezolvată”

25 sepEconomie
Jaf la Hidro Prahova. Curtea de Conturi a descoperit contracte umflate și motorină decontată ilegal

25 sepEconomie
Găselnița Kaufland care va atrage tineretul în magazinele sale. Produsele virale își vor face singure publicitatea, vor dispărea imediat de la raft
Articole Similare

25 sepSocial
Insula Iubirii nu se mai difuzează. Când ar urma să fie redifuzată emisiunea și unde anume

25 sepEntertainment
Adriana Bahmuțeanu, ordin de protecție împotriva copiilor săi vitregi. Scandal în familia regretatului Silviu Prigoană, s-a ajuns în instanță

25 sepEntertainment
Connect-R, acuzat de hărțuire. De unde a pornit scandalul în care este implicat cântărețulul și legătura cu Părintele Calistrat

25 sepSocial
Vrei să stai gratuit în Laponia? Oferta pe care puțini români o cunosc, cum funcționează

25 sepEconomie



