Ministerul Agriculturii doreşte să-i ofere o şansă mai mare producătorului român, în competiţia cu mărfurile importate. Guvernul pretinde că sprijină antreprenorul local chiar şi în relaţia cu retailerii străini prezenţi pe piaţa noastră.
Statul român a anunțat o inițiativă menită să aducă mai multe produse de origine locală în atenția consumatorilor, susținând ferm promovarea alimentelor românești în rețelele mari de retail din țară.
Mai multe produse româneşti la rafturi
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, dorește ca produsele autohtone să devină o prezență constantă și dominantă pe rafturile magazinelor din România. Oficialul ar vrea ca supermarketurile să "scoată mai în faţă" mărfurile locale, punând accent pe calitate și susținerea economiei locale.
Barbu ar dori ca în magazinele de retail din România „să avem numai produse româneşti".
"Prin accesarea fondurilor europene, foarte multe capacităţi s-au dezvoltat la nivelul judeţului Dolj şi în întreaga Oltenie.
Vă încurajez să sprijiniţi în continuare acest proiect pilot, este un proiect de succes şi ne dorim ca în magazinele de retail din România să avem numai produse româneşti, pentru că, ştim foarte bine, avem produse cu reţete consacrată, avem produse cu etichetă curată şi de o calitate superioară.
Asta face producătorul român, de aceea avem nevoie de sprijinul dumneavoastră şi întotdeauna să vă bazaţi pe sprijinul Ministerului Agriculturii", a declarat ministrul Florin Barbu.
Dacă o astfel de intenţie s-ar putea materializa la raft, clienţii ar putea beneficia nu doar de alimente mai proaspete și mai sănătoase, ci și de posibilitatea de a contribui direct la dezvoltarea fermierilor și producătorilor locali.
Cumpărătorii aleg producătorii autohtoni
Conform unor date oficiale, opt din zece români aleg produsele și în funcție de dorința de a susține producătorii locali, iar 54,3% dintre ei susțin afirmația potrivit căreia produsele agricole românești sunt mai rare în marile magazine din cauza preferinței pentru cele străine.
„În lanţurile de magazine de retail, 70% dintre produsele procesate aflate la vânzare sunt româneşti”, a spus ministrul Agriculturii. Ministrul susținea că informația ar fi confirmată de datele Consiliului Concurenței, dar și vizibilă cu ochiul liber la raft – unde predomină mai multe alimente de bază realizate în România.
Florin Barbu a admis existența unor probleme de integrare în marile supermarketuri a micilor producători.
„Dacă discutăm pe industria mare de procesare, foarte mulți producători sunt în magazinele de retail. Dacă vorbim de producători locali și trebuie să-i integrăm în magazinele de retail, aici trebuie să discutăm de cantități”, a declarat ministrul.














