Una dintre cele mai grele despărțiri prin care a trecut Raiffeisen Bank este cea de la început de iulie, când Vladimir Kalinov și-a încheiat mandatul. Era de peste 3 decenii în grupul cel mare și de două activa în România. A fost vicepreședintele de Retail, dar acum a decis să se reorienteze profesional.
Conform datelor transmise de bancă, bancherul își începuse cariera în 1995, la sucursala din Bulgari, unde era ofițer de risc. A avansat rapid în carieră și la o distanță de 6 ani, era deja director Network Credit Management, la sediul din Viena.

Peste încă 4 ani, a ales România, unde a venit ca director executiv credit şi risk management și ulterior a fost numit Vicepreşedinte Risc, membru al Boardului. În 2011 a ajuns în cel mai înalt punct al carierei sale: Vicepreședinte Retail și membru al Boardului.
„După 20 de ani alături de echipa Raiffeisen Bank România și peste 30 de ani în cadrul Grupului Raiffeisen, Vladimir Kalinov își încheie mandatul de vicepreședinte Retail și se va îndrepta către noi oportunități profesionale.
Vladimir Kalinov și-a început cariera în 1995, în Raiffeisen Bank Bulgaria ca ofițer de risc și conformitate, iar în 2001 a fost numit director Network Credit Management, la Raiffeisen Bank International în Viena. În 2005 s-a alăturat echipei Raiffeisen Bank România, ca director executiv credit şi risk management și ulterior a fost numit Vicepreşedinte Risc, membru al Boardului. Din 2011, Vladimir a preluat conducerea echipei de Retail, fiind numit Vicepreședinte Retail și membru al Boardului Raiffeisen Bank România”, a transmis banca, prin intermediul unui comunicat.
Șeful Raiffeisen Bank a fost lăudat și de CEO la plecare. A avut rezultate remarcabile, rar se găsește un asemenea profesionist
În decursul carierei sale, Vladimir Kalinov a coordonat echipe de succes și alături de acestea a implementat numeroase inovații pe piața bancară din România. În vremea sa, banca a realizat cu succes dezvoltarea digitală a portofoliului de servicii pentru persoane fizice, precum lansarea aplicației de mobil – Smart Mobile - cât și prima aplicație de loializare – Smart Market dar și lansarea unor produse inovatoare dedicate persoanelor juridice.
„În numele echipei de management Raiffeisen Bank România, îi mulțumesc lui Vladimir Kalinov pentru 30 de ani de leadership și îi urez succes în călătoria sa profesională”, a spus Zdenek Romanek, Președinte și CEO.
„Tuturor colegilor alături de care am construit în ultimii 30 de ani, indiferent de departamentul din care faceți parte, vă mulțumesc pentru toți acești ani de muncă în echipă și dedicarea pentru cele mai bune rezultate! Am încredere că echipa va continua să performeze și să producă cele mai bune servicii și experiențe pentru clienții Raiffeisen Bank România”, a transmis și Vladimir Kalinov.














