Direcția Națională Anticorupție face o dezvăluire incendiară! Instituția condusă de către Laura Codruța Kovesi a prezentat o serie de detalii în premieră, despre cum a fost pus în cătușe fiul mogulului decedat Dan Adamescu, Alexander.
În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 358/VIII/3 din 25 martie 2016, ca urmare a solicitării formulate de procurorii anticorupție la data de 6 iunie 2016, Curtea de Apel București a emis un mandat european de arestare față de inculpatul ADAMESCU BOGDAN ALEXANDER, om de afaceri, cercetat de procurorii anticorupție pentru săvârșirea a două infracțiuni de dare de mită.
În baza mandatului european de arestare emis de autoritățile din România, având în vedere că inculpatul se află pe teritoriul Marii Britanii, a fost inițiată procedura de predare a acestuia, astfel încât să fie asigurată prezența sa în fața organelor judiciare.
Din informațiile primite de la autoritățile britanice a rezultat că, în cursul judecării procedurii de executare a mandatului european de arestare de către o instanță din Marea Britanie, la data de 31 ianuarie 2018, apărătorii inculpatului ADAMESCU BOGDAN ALEXANDER ar fi prezentat în fața instanței de judecată din Londra un document care ar fi fost emis, în aparență, de o instituție din România, respectiv Administrația Națională a Penitenciarelor. Documentul nu a fost însă asumat de Administrația Națională a Penitenciarelor.
Ca urmare a acestei situații, la termenul din data de 2 martie 2018, în cadrul procedurii de executare a mandatului european de arestare, instanța de judecată din Londra a dispus, față de ADAMESCU BOGDAN ALEXANDER, înlocuirea măsurii controlului judiciar cu cea a arestării preventive. În data de 23 martie, instanța britanică a analizat cererea inculpatului Adamescu Bogdan Alexander de înlocuire a măsurii arestării preventive cu eliberarea pe cauțiune dar, nefiind convinsă de explicațiile oferite în legătură cu prezentarea acelui document, instanța a respins cererea.
Decizia finală privind executarea mandatului european de arestare a inculpatului urmează a fi luată de aceeași instanță.
Vezi și Fiicele Regelui Mihai deschid primul proces împotriva statului român: Pentru ce cer daune
Investiție colosală în România: Un GIGANT german ridică o nouă fabrică- Va angaja sute de oameni
ANRE modifică Legea energiei: Ce va monta în casele a mii de români
Detalii dezvăluite în premieră de DNA! Cum a fost pus în CĂTUȘE Alexander Adamescu
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



