Au ieșit la iveală detalii mai puțin știute despre averea ministrului Sănătății, Sorina Pintea, și despre locul de muncă pe care aceasta l-a avut înainte să intre în Guvern.
Sorina Pintea, este ministrul Sănătății din data de 29 ianuarie 2018 din partea Partidului Social Democrat în Guvernul Dăncilă. Aceasta a fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare. Ulterior, a fost aleasă senator pe listele PSD. A renunțat însă la această funcție după câteva luni și a decis să se întoarcă la spital.
Înainte de a ocupa funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență din Baia Mare, Pintea a fost manager al Spitalului de Pneumoftiziologie din același oraș, din 2009 până în anul 2013. Înainte de asta, a fost director economic la Direcția Silvică Maramureș, scrie Capital.
În ultima sa declarație de avere, Sorina Pintea are trei terenuri intravilane și un apartament în Baia Mare.
În materie de automobile, aceasta deține o Dacia 1300 și un Mitsubishi Pajero. Aceasta are șase credite la trei bănci, care în total valorează 100.000 lei.
Anul trecut, Sorina Pintea a încasat un salariu în valoare de 172.159 lei din partea Spitalului Județean de Urgență din Baia Mare. Potrivit calculelor Bugetul.ro, aceasta a avut un salariu lunar de aproximativ 14.346 de lei.
Citește și:
EXCLUSIV Ecaterina Andronescu reacționează, după ce a fost numită ‘Groparul’ învățământului: ‘Nicăieri în lume nu se făcea’
Atenție, zeci de mii de proprietari de mașini sunt vizați! Schimbare radicală la sfârșitul lunii martie
Vești pentru pensionari! Senatul va aproba o nouă modificare a Legii Pensiilor
Detalii puțin știute despre Sorina Pintea. Ce avere are acesta și unde a lucrat înainte să fie ministrul Sănătății
Trending
Articole Similare

10 aprSocial
Actul pe care nimeni nu are voie să ți-l mai ceară. Este lege, se ia amendă

10 aprSocial
Pensie nouă în România. Proiectul de lege care ar trata pensionarii ca în SUA este în Parlament deja

03 aprSocial
Dosar medical online. CNAS anunță că toți românii vor avea acces la date din confortul casei

02 aprSocial
Minivacanță pentru angajații din România. Zile libere rămase din 2026

31-03-2026 15:01Social






