Averea lui Vladimir Putin a fost un subiect foarte discutat de presă, iar numeroase ipoteze ale analiștilor ar fi arătat că acesta ar fi cel mai bogat om de pe planetă.
Confirmarea vine de la unul dintre cei mai puternici investitori străini din Rusia, Bill Browder, unul dintre investitorii giganţi din Rusia în jurul anului 1990, când era la putere în compania Gazprom. Potrivit ZF, acesta este fondatorul fondului de investiţii Hermitage Capital Management care a fost la un moment dat cel mai mare fond străin de investiţii din Rusia.
Bill Browder susține că liderul Rusiei are o avere de 170 de miliarde de dolari, cât Bill Gates şi Jeff Bezos la un loc, aceștia având o avere de 76 mld, respectiv 71 mld. de euro.
Se pare că Browder a susținut acest lucru în fața Comisiei Judiciare a Senatului. El susține că Vladimir Putin ar fi constrâns politic mai mulţi oameni din mediul de afaceri şi investiţii să îi înmâneze sume mari de bani.
Vezi și Mutare hotărâtoare a Băncii Transilvania, de la 1 august! Toți clienții băncii trebuie să afle
EXCLUSIV! Capcanele ascunse din spatele apartamentelor noi! Ce nu ne spun dezvoltatorii
Pensiile care vă vor scoate din minți! Cine sunt cei care încasează aproape 10.000 de euro LUNAR


















