Dezastru cu facturile de curent! Se scumpește, din nou, energia electrică, din august 2025. Lista noilor tarife

Autor: Luciana Polite

Publicat: 09-07-2025 11:02

Article thumbnail

Sursă foto: Observatorul Prahovean

Românii abia s-au obișnuit cu noile scumpiri la curent și iată că peste o lună, urmează să aibă parte de alte tarife și mai mari. Odată cu creșterea cotei de TVA pentru energie electrică, se vor simți creșterile direct pe factură. Furnizorii au transmis deja care sunt prețurile pe care le vor percepe, de la 1 august.

Creșterea de 2 puncte de TVA înseamnă o scumpire de aproape 1,7% la factura finală de energie. Ținând cont că vine în contextul în care abia a avut loc liberalizarea pieței, consumatorii vor resimți chiar și dublu prețul final.

Iată și care vor fi noile prețuri:

La Hidroelectrica, prețul va ajunge la 1,06 lei/kWh. La PPC, tariful crește de la 1,42 la 1,44 lei/kWh. Electrica Furnizare va avea un preț de 1,45 lei/kWh, Premier Energy va urca la 1,49 lei/kWh (cu un abonament zilnic inclus), iar Engie va factura 1,46 lei/kWh. În cazul Nova Power and Gas, oferta va crește de la 1,26 la 1,28 lei/kWh.

CITEȘTE ȘI: Căminul studențesc SF devenit realitate în Bucovina. „Este lux pe lângă București”, greu de crezut cum arată camerele

Ajutorul pe care îl vor primi românii pentru facturile de curent electric, o sumă mai degrabă simbolică

Se pare că doar 50 de lei are România pentru pensionari, pentru șomeri și pentru toți cei care abia își duc traiul. Fuseseră vehiculate sume mai mari, dar atât s-a putut. Banii vor fi dați doar o dată pe lună și vor putea fi folosiți exclusiv pentru facturi.

Conform datelor transmise de autorități, banii vor ajunge la peste 2,1 milioane de gospodării. Vizate sunt atât familii, cât și persoane singure. În ambele cazuri, Eurostat a stabilit un prag care va fi luat în calcul pentru ajutor.

„Având în vedere următoarele: prag de venit 1.784 lei/persoană în cazul familiilor şi 1.940 lei în cazul persoanei singure, reprezentând în ambele situaţii pragul de sărăcie relativă pentru anul 2024 conform datelor Eurostat;

un număr maximal de aproximativ 2,1 milioane gospodării; sprijin lunar în valoare de 50 lei, rezultă un cost al acordării sprijinului de 949,5 milioane lei pe cele 9 luni de aplicare, din care 633 milioane lei în anul 2025 (6 luni) şi 316,5 milioane lei în 2026 (3 luni).

La costul acordării sprijinului se adaugă costul serviciilor ce vor fi furnizate de Compania Naţională Poşta Română SA, care, potrivit estimărilor acestei instituţii, se ridică la 91,83 milioane lei, din care 72,7 milioane lei în anul 2025 şi 19,1 milioane lei în 2026.

Astfel, impactul bugetar total este de 1.041,3 milioane lei pentru cele 9 luni de aplicare, din care 705,7 milioane lei în anul 2025 şi 335,6 milioane lei în anul 2026", extras din noua de fundamente.

CITEȘTE ȘI: Bruneta lui Ilie Bolojan a prins loc lângă premier, după un scandal monstru. Smărăndița și-ar fi făcut vacanțe pe bani publici

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri