Pusă în genunchi de costurile tot mai mari și vânzările insuficiente, dezastrul a fost recunoscut de compania aeriană românească. Problemele financiare drastice au dus la oprirea zborurilor de pe noul aeroport din Brașov.
Anul 2024 s-a încheiat cu o veste proastă pentru românii din centrul țării. Una dintre companiile aeriene autohtone ce operează la noi în țară a luat o decizie ce va da peste cap planurile multora. Începând din data de 10 ianuarie 2025, s-a decis suspendarea zborurilor din și către Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav.
Nici cursele programate până la acea dată nu sunt ferite de modificări. Astfel, cei care aveau planuri de călătorie în următoarele zile cu FlyLili sunt sfătuiți să se informeze înainte de plecare.
Te-ar putea interesa și: Wizz Air este bună de plată. Un român va primi daune de 30.000 de euro de la renumita companie aeriană ungară
Ce trebuie să știe românii care au plătit deja bilete de la compania aeriană care a decis oprirea zborurilor de pe noul aeroport din Brașov
Reprezentanții companiei au punctat că toți pasagerii afectați vor primi rambursarea integrală a biletelor achitate.
„Dragi pasageri și parteneri,
Începând cu 10 ianuarie 2025, FlyLili va suspenda temporar zborurile operate din/către Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav.
Până la această dată, zborurile vor fi operate conform orarului de zbor, în funcție de cum ne permite și noul program al aeroportului Brasov-Ghimbav! Pasagerii afectați vor primi rambursarea integrală a biletelor achitate”, a transmis compania aeriană românească, printr-un mesaj publicat pe pagina de Facebook.
Potrivit anunțului făcut de companie, suspendarea zborurilor de pe Aeroportul din Brașov este o măsură temporară. Decizia a fost luată în contextul unui număr scăzut de pasageri și al creșterii costurilor operaționale. Se încearcă astfel asigurarea sustenabilității operațiunilor pe termen lung.
„Această decizie dificilă a fost luată după o analiză amplă, în contextul unui număr scăzut de pasageri și al creșterii costurilor operaționale, cu scopul de a asigura sustenabilitatea operațiunilor noastre pe termen lung.
Ne cerem scuze sincer pentru orice impact asupra planurilor dumneavoastră. Vă asigurăm că echipa noastră de suport este complet mobilizată pentru a răspunde întrebărilor și a facilita procesul de rambursare.
Mulțumim echipei Aeroportului Internațional Brașov și tuturor partenerilor locali pentru sprijinul acordat pe parcursul acestui parteneriat. De asemenea, mulțumim pasagerilor noștri!
Vă mulțumim pentru înțelegere și susținere!”, au încheiat cei de la FlyLili.
Te-ar putea interesa și: Gratis de la Tarom pe timp de iarnă pentru toți românii! Beneficiul este oferit doar dacă anunți compania în prealabil



















