Dezastru pentru pensionarii din România, anticipat de specialiști. Adio, majorări dacă gradul de îndatorare publică va crește

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 08-05-2024 17:10

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministerul Finanțelor a transmis că datoria publică a trecut de 52% din PIB. Această informare ar însemna că pensiile și salariile românilor ar putea fi înghețate în perioada următoare.


Ministerul Finanțelor a comunicat că datoria publică a României depășește 52% din Produsul Intern Brut (PIB). Acest lucru poate conduce la întârzieri în plata pensiilor și salariilor românilor. În ceea ce privește modul în care au fost acumulate aceste datorii, administrația publică se află pe primul loc, cu un total de 820 miliarde de lei, în timp ce administrația publică locală înregistrează datorii în valoare de 21 miliarde de lei.


Legea arată că statul este obligat să reducă cheltuielile atunci când datoria depășește pragul de 50%, însă
Guvernul nu a impus măsuri de austeritate și introducerea de taxe noi într-un an electoral. Așadar, mai sunt doar 3 procente până ce pensiile și ajutoarele sociale ar putea fi afectate de înghețare. Legea spune clar că, atunci când datoria publică depășește 55% din PIB, dar rămâne sub 60% din PIB, Guvernul este automat obligat să înghețe pensiile românilor sau salariile bugetarilor.


Pentru perioada următoare, Guvernul pregătește o serie de măsuri pentru a diminua datoria, printre care:


  • măsuri pentru „stimularea creșterii economice”

  • accelerarea digitalizării

  • reducerea evaziunii fiscale

  • optimizarea riscului fiscal

  • modificarea codului de procedură fiscală.


Vezi și: Pensie de nici 800 de lei, după 36 de ani de muncă. Casa de Pensii a fost dată în judecată, dar vârstnica din Iași a pierdut procesul și speranța

O categorie de pensie va dispărea


Noua lege a pensiilor din România vine cu modificări, în acest sens existând 4 tipuri de pensii, și nu 5 câte erau în anii trecuți. Cea care va dispărea este pensia anticipată fără penalizări. În locul ei va rămâne pensia anticipată cu penalizări, conform noilor legi ale pensiilor. În țara noastră vor exista doar patru tipuri de pensii, și anume, pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată, pensia de invaliditate și pensia de urmaș.

Pensia pentru limită de vârstă poate fi solicitată de către cei care îndeplinesc condițiile de vârstă standard pentru pensionare și stagiul minim de cotizare. Pensia anticipată va fi disponibilă doar cu penalizări, înlocuind varianta fără penalizări existentă în prezent. Pensia de invaliditate va fi acordată românilor cu capacități de muncă afectate din diverse motive, fie legate de accidentele de muncă și bolile profesionale, fie de alte boli și accidente. Pensia de urmaș va fi acordată doar copiilor și soțului supraviețuitor al unui pensionar sau al unei persoane care îndeplinea condițiile pentru a primi o pensie.

Citește și: Cea mai mică pensie din România în 2024. Cum se descurcă beneficiarii acestor venituri ireal de mici
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri