Dezastrul descoperit de ANPC în azilele groazei din România. Condițiile inumane în care erau ținuți oamenii i-au înfiorat pe inspectorii lui Piedone

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 25-02-2025 12:55

Actualizat: 25-02-2025 12:59

Article thumbnail

Sursă foto: Colaj foto Facebook

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a efectuat controale în sute de azile pentru vârstnici și persoane cu dizabilități. În cadrul verificărilor efectuate, inspectorii au descoperit nereguli grave în peste 250 de cămine. Mai mult, la un centru în care accesul echipelor de control a fost inițial interzis, un vârstnic a decedat în drum spre spital.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a efectuat controale ample în cadrul azilelor de bătrâni și persoane cu dizabilități din mai multe zone ale țării. În peste 250 de cămine, inspectorii instituției conduse de Cristian Popescu Piedone au descoperit condiții „inacceptabile”.

„În urma unei serii de controale desfăşurate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) din dispoziţia Preşedintelui instituţiei Cristian Popescu Piedone, în colaborare cu DGASPC, AJPIS, SICE, Jandarmerie, DSP, Prefectura Ilfov şi MAI, au fost descoperite condiţii inacceptabile în peste 250 de azile pentru persoane vârstnice şi persoane cu dizabilităţi, inclusiv minori, fiind verificate respectarea normelor alimentare şi de igienă”, anunţă marţi ANPC.

Principalele nereguli constatate au fost:

  • Bucătării mizerabile: frigidere murdare, cu chedere rupte, vase nespălate, ustensile neconforme, alimente fără termen de valabilitate şi fără elemente de identificare;

  • Dormitoare inadecvate: paturi deteriorate, saltele neigienizate, perne fără huse şi mobilier în stare deplorabilă;

  • Băi neigienizate: mucegai, obiecte sanitare nefuncţionale, prize defecte;

  • Alimente păstrate incorect: nerespectarea temperaturilor de păstrare a produselor alimentare (carne, ciocolată, ketchup, maioneză);

  • Produse expirate: suplimente alimentare şi materii prime cu DDM depăşită”, se arată în comunicatul emsi de ANPC.

(VEZI ȘI: Procurorii DNA au dat buzna în portul Constanța, luni dimineaţă! Este cea mai amplă operațiune din ultimii ani. Ce fapte de corupţie anchetează)

Nereguli grave descoperite de inspectorii ANPC în sute de azile din țară

Inspectorilor ANPC le-a fost interzis accesul în cadrul unui azil, astfel că a fost solicitată intervenția poliției. În urma verificărilor efectuate a fost confirmat faptul că activitatea de îngrijire a persoanelor vârstnice din această locaţie era ilegală. În plus, normele de siguranţă şi igienă erau încălcate flagrant. Încă din data de 15 februarie, autorităţile competente au dispus relocarea urgentă a celor 11 pacienţi din acest azil. Din păcate, unul dintre vârstnicii din acest cămin a murit în drum spre spital, la scurt timp după descinderile ANPC în locație.

„Un caz tragic a avut loc la Persoana Fizica Autorizată ŞUBĂ SORIN, unde la iniţierea acţiunii de control, acesta a refuzat accesul agenţilor ANPC şi a împiedicat verificările, cerând intervenţia Poliţiei prin apel la 112. După aproximativ 60 de minute, cu ajutorul agenţilor MAI, s-a reuşit accesul în locaţie.

A fost identificat un număr de 11 vârstnici în condiţii de îngrijire extrem de precare. În ciuda solicitărilor autorităţilor, nu au fost prezentate documente care să ateste legalitatea funcţionării spaţiului. La momentul controlului, s-a constatat că PFA Şubă Sorin a pus la dispoziţie un contract cu un beneficiar de servicii medicale, însă acesta a invocat că oferă doar servicii medicale, iar ancheta este în curs de desfăşurare de către DSP. Este extrem de grav faptul că Şubă Sorin a relocat ilegal 7 dintre cei 11 vârstnici, nerespectând deciziile autorităţilor şi standardele minime de îngrijire. Unul dintre aceşti pacienţi a decedat în drum spre spital, după ce a fost apelată ambulanţa, iar decesul a fost raportat autorităţilor, ceea ce a dus la o anchetă în desfăşurare”, a mai transmis ANPC.

(NU RATA: Clocot la Lidl, Kaufland, Mega Image sau Profi după anunțul devastator al unuia dintre concurenții grei de pe piață. Supermarket plin cu produse din România)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri