Epopeea Metrorex cu noile trenuri pentru metroul bucureștean continuă. Garniturile cumpărate din Brazilia nu vor fi disponibile prea curând pentru călătorii din Capitală.
Întârzieri după întârzieri, penalizări de zeci de milioane de euro - așa poate fi descrisă, pe scurt, marea achiziție a României pentru metroul din București.
După numeroase obstacole și amânări, avem un nou termen pentru punerea în funcțiune a primului tren nou de metrou cumpărat de la Alstom.
Te-ar putea interesa și: EXCLUSIV. Bucureștenii își iau adio de la cartelele Metrorex actuale. De la 1 ianuarie 2025 totul se schimbă pentru cei care folosesc acest mijloc de transport în comun
Cât mai au de așteptat bucureștenii până vor merge cu noile trenuri cumpărate din Brazilia
Călătorii din Capitală mai au de așteptat până vor testa întâia oară achiziția. Potrivit reprezentanților Metrorex, „inaugurarea” se va face abia în primele luni ale anului 2025.
„În conformitate cu cele mai recente date transmise de Furnizorul ALSTOM TRANSPORT S.A., punerea în funcțiune a primului tren de metrou se estimează a se realiza în trimestrul I, 2025”, au transmis cei de la Metrorex, potrivit Economedia.
Cu doar câteva săptămâni înainte, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, vorbea despre întârzierea celor 13 rame de metrou și a celor 37 de trenuri electrice InterRegio de lung parcurs. Oficialul a precizat că în momentul în care s-a depășit cadrul legal, nu vor exista ezitări în sesizarea organelor abilitate.
„În această toamnă trebuie să mai vină multe garnituri de tren de metrou noi. Atenționez public că mă aștept să se întâmple lucrurile astea. Iar pre-recepția care deblochează anumite lucruri să respecte ceea ce înseamnă cadru legal. Atenționez public – și nu-mi stă neapărat în caracter să fac asta. Eu vreau să am trenuri de metrou noi cum vreau să am și trenuri pe CFR noi, dar vreau să se respecte cadrul legal.
Nu o să am nicio ezitare, niciuna, în momentul în care simt că s-a depășit acel cadru legal, să sesizez organele abilitate. E absolut ciudat ca în acest moment să stau pe bani, bani europeni, să aștept trenuri noi la CFR, să aștept trenuri noi la metrou, de la aceeași companie și să am penalități. Dar, în același timp, aceeași companie care face mentenanță la metrou – e aceeași – să amenințe că închid activitatea dacă nu sunt plătiți la zi cu ce au de încasat.”
„Sunt mulți bani, vorbim de zeci de milioane”
Sorin Grindeanu a dezvăluit atunci faptul că producătorul strânsese penalizări ce depășesc pragul de 20 de milioane de euro pentru întârzierea garniturilor de metrou și de 90 de milioane lei pentru întârzierea livrărilor de trenuri.
„Înainte de reziliere, singura mea pârghie și a mea și a celor de la CFR și de la metrou este să îi penalizăm. Sunt mulți bani, vorbim de zeci de milioane. Dar puțin mă interesează aceste penalități.
Pe mine, pe dumneavoastră, pe orice român ne interesează să avem trenuri noi. De aceea am făcut și această atenționare, pentru că se apropie în următoarele săptămâni anumite momente, de dinainte de recepție a acestor garnituri.
Sugerez că ar trebui să corespundă, să nu facă rabat. Atenționez public, atât”, a declarat Sorin Grindeanu, marți seară, la emisiunea „Culisele Statului Paralel” de la Realitatea TV.
Te-ar putea interesa și: Tensiune la Metrorex din cauza angajaților. Dacă se pune în practică, sute de mii de oameni vor fi afectați de decizie














