Dezvăluire uluitoare! Când au luat, de fapt, act parlamentarii de demisia lui MRU de la SIE

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 08-03-2017 21:09

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat de la conducerea Serviciului de Informații Externe (SIE) în luna septembrie a anului 2016. Aceasta a fost prima demisie a unui șef de serviciu trimisă prin curier.


La 26 septembrie, MRU îi expedia actul de demisie, prin curier special, șefului Consiliului Suprem de Apărare a Țării. În momentul în care și-a anunțat plecarea, MRU a invocat „considerente medicale personale”. Imediat, președintele Klaus Iohannis le-a trimis șefilor celor două camere ale Parlamentului înștiințarea de vacantare a postului.



Totuși, abia la 28 februarie anul acesta, birourile permanente ale Senatului și Camerei Deputaților au luat în discuție scrisoarea de vacantare a postului, trimisă de Cotroceni la 26 septembrie 2016.


Cum birourile permanente reunite ale celor două camere au luat în discuție demisia lui Ungureanu la finele lunii februarie, înseamnă că actul atunci a intrat în vigoare și că MRU a fost în exercițiu până la acea dată, explică Evenimentul Zilei.


Sursa citată precizează că motivul nu poate fi decât unul singur: abia acum șeful statului și președinții Senatului și Camerei Deputaților au căzut de acord în privința viitoarei desemnări a șefului SIE.


Vezi și Necazurile se țin scai de Moise Guran! Jurnalistul este obligat să achite o sumă considerabilă


Incredibil! La ce concluzie halucinantă au ajuns anchetatorii în cazul morții băiatului ofițerului SRI, găsit mort cu un cuțit în spate


Atenție! Iohannis va fi acuzat în Parlament de uzurpare și abuz de drept în legătură cu OUG 13

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri