Apar noi detalii privind momentul și condițiile în care s-a făcut aderarea României la Uniunea Europeană. Un raport recent al Curții Europene de Conturi dezvaluie faptul ca instituția s-a opus inițial aderării României și Bulgariei la UE în anul 2007, afirmând în mod explicit ca cele doua state aveau nevoie de mai mult timp pentru a se pregăti de aderare, relateaza site-ul EurActiv, potrivit Mediafax.
Instituția precizează că dorește sa evite situații similare în cazul viitoarelor extinderi ale Uniunii Europene.
Istvan Szabolcs Fazakas, membru al Curții Europeane de Conturi, a prezentat presei un raport de audit privind modul în care s-a desfășurat programul de asistență preaderare la UE în cazul statelor din regiunea Balcanii de Vest.
Oficialul european a relatat experiența sa în calitate de președinte al Comisiei pentru Control bugetar (Cocobu) din cadrul Parlamentului European, în anul 2006, atunci când Bulgaria și România erau aproape de finalizarea procesului de integrare în UE.
Potrivit lui Fazakas, raportul din iulie 2006 al Curții Europeane de Conturi privind Bulgaria și România afirmă explicit ca cele doua state au nevoie de mai mult timp pentru a se pregăti de aderare, pentru ca fondurile europene să fie absorbite într-un mod mai corect.
În calitatea sa de președinte al Cocobu, Fazakas s-a consultat cu Olli Rehn, comisarul european pentru Extindere din acea perioadă, care i-a spus: "Îmi pare rău, este prea târziu, am mâinile legate, decizia politică pentru ca România și Bulgaria să adere la 1 ianuarie (2007 n.red) a fost luată de statele membre, la recomandarea Comisiei Europene”.














