Invitată în cadrul unei emisiuni transmise live pe rețelele de socializare, Diana Șoșoacă a făcut câteva declarații incendiare. De această dată, lidera SOS a vorbit despre o eventuală unire a României cu Republica Moldova. Șoșoacă susține că acest demers este foarte aproape de a se realiza, scenariul fiind deja pus la cale de șefii Uniunii Europene.
Diana Șoșoacăî nu ratează nicio ocazie pentru a face declarații controversate. Recent, lidera SOS România a fost invitată în cadrul unei emisiuni transmise live pe rețelele de socializare. De această dată, Șoșoacă a abordat subiectul unirii dintre România și Republica Moldova.
Diana Șoșoacă știe când va avea loc unirea României cu Republica Moldova
Diana Șooacă este ferm convinsă că reunificarea va fi foarte curând posibilă. În opinia europarlamentarei, conducerea Uniunii Europene are un rol determinant în acest sens, având nevoie de un front extins prin intermediul căruia să poată ataca Rusia.
„E o luptă între cele trei mari puteri pentru România, care are o poziție geostrategică extrem de importantă. Mereu a fost importantă. Uitați-vă cât de importantă a fost pentru Rusia, cât de importantă este pentru Turcia, China și SUA și cum se luptă Rotterdam să nu dăm drumul cum trebuie la Portul Constanța, cum Orban a reușit să cumpere la Constanța sau la Năvodari să cumpere niște spații d-astea, pentru că nu are ieșire la mare. De asta UE pune accent pe unirea din Rep. Moldova și România. Nu ca să ne îndeplinească nouă un deziderat milenar, Marea Românie, ci pentru a crea din România și Moldova un front în care să se desfășoare luptele, pentru a ataca Rusia și a o distruge”, a declarat Diana Șoșoacă, la emisiunea lui Dan Diaconescu transmisă pe contul de YouTube OTV.
Săgeți către Maia Sandu
Diana Șoșoacă nu a ratat ocazia de a lansa noi acuzații la adresa președintei Republicii Moldovba, Maia Sandu. Europarlamentara a reamintit că a promovat un proiect privind reunificarea, dar Parlamentul nu i-a dat undă verde.
„Eu am luat fostul meu proiect din 2023, respins de Camera Deputaților și de Senat, și l-am depus prin grupul meu de deputați SOS România. Am fost întrebată 'de ce ne trebuie asta?'. Voi nu înțelegeți că asta se face oricum? Dar de ce să nu mă întrebe și pe mine?Până în ianuarie 2026, Maia Sandu nu era de acord cu unirea, dar anul trecut Nicușor Dan a fost invitat în Republica Moldova. Vă aduceți aminte de ei stând pe jos (...) Care poate fi bătaia de joc mai mare asupra românilor? Se lucrează psihologic și psihic. Nu vedeți că românilor li se induce ideea că nu sunt buni de nimic și să nu se mândrească cu ceea ce sunt? (...) Eu vin și le spun 'fiți mândri!'”, a mai spus europarlamentara.














