În nenumărate rânduri, Diana Șoșoacă a afirmat că este „interzisă” în toate instituțiile, la TV, în presă, chiar dacă a dat diferite interviuri. Făcea referire la faptul că nu are dreptul să se exprime liber. În urmă cu câteva săptămâni, era dată afară din Parlamentul European pentru „circul” pe care l-a făcut, iar zilele acestea a repetat schema. Eurodeputata a pornit miercuri, 18 septembrie, o serie de declarații care i-au alertat colegii.
Șefa SOS a luat parte la o dezbatere despre variola maimuței, problemă actuală de mare interes. În timpul discursului său, a acuzat Uniunea Europeană că dorește să declanșeze o nouă pandemie. De asemenea, a negat, încă o dată, existența covid-19 și a adus o serie de acuzații clare, fără dovezi, la adresa celor mai mari instituții din Europa.

„Se pare că nu v-a ajuns plandemia de COVID care nu a existat niciodată, acum începeți cu o altă pandemie și vă duceți în Africa unde nu aveți nici o competență. Am fost una dintre cele mai aprige voci împotriva încălcării drepturilor și libertăților cetățenești atât ca avocat în viața civică, cât și ca senator al României în Parlamentul României unde v-am oprit inclusiv pașaportul verde care aducea aminte de nazism pentru că este o dictatură”, a transmis fosta senatoare, în timpul conferinței.
Diana Șoșoacă, redusă la tăcere după ce a acuzat UE de genocid în masă și distrugerea creștinismului: „Dumnezeu nu e vaccinat”
În continuare, candidata la alegerile prezidențiale a acuzat autoritățile Uniunii Europene că a oprit creștinii din a-și exprima dreptul la religie și că doresc distrugerea cultului. A greșit datele cu privire la câți români s-au vaccinat, dar punctul de maximă tensiune a fost abia atunci când a transmis că politicile UE înseamnă dictatură.
„Ați încercat să omorâți cât mai mulți bătrâni, Italia a fost un experiment în care ați omorât câți bătrâni ați putut, în România 65.000 de români au fost aruncați în saci negri de plastic și strigă de acolo din groapă adevărul. Vor dreptate. Ați încercat să ne opriți să intrăm în biserici, ne-ați oprit de Paște să intrăm în toate bisericile, noi ne-am opus și ne-am luptat cu jandarmii pentru a intra. Ați încercat să distrugeți creștinismul și ați încercat să-l umiliți pe Djokovici care anul acesta v-a dat cea mai mare palmă și a răzbunat întreaga mizerie care a fost făcută.
Nu vă vom permite pentru că Dumnezeu nu e vaccinat, iar în România 88% dintre români nu sunt vaccinați. Încetați cu această dictatură!”, a declarat Diana Șoșoacă.
Colegii din Parlamentul European nu au mai putut suporta și au cerut să-i fie tăiat microfonul. Astfel, politicianul a continuat să vorbească, dar nu a mai fost auzit și s-a enervat teribil.
















