Europarlamentara Diana Șoșoacă se apropie de o etapă importantă în procedura privind ridicarea imunității sale parlamentare, după ce Parlamentul European a fost sesizat de autoritățile române în acest sens. În paralel, aceasta continuă să transmită mesaje critice la adresa instituțiilor Uniunii Europene.
La începutul unei noi săptămâni de activitate în Parlamentul European, Diana Șoșoacă a publicat pe rețelele de socializare un mesaj în care își reafirmă poziția față de legislativul european.
„Iadul European! Hai să mai exorcizăm câțiva! Încă o săptămână în Infern! Cu Dumnezeu înainte!”, a scris europarlamentara.
Procedura de ridicare a imunității în cazul Dianei Șoșoacă ajunge la Comisia juridică
Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, Diana Șoșoacă urmează să fie audiată de Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI) a Parlamentului European în cadrul procedurii de analiză a cererii de ridicare a imunității parlamentare.
Audierea ar urma să aibă loc în două etape, programate pentru 24 februarie și 24 martie. Conform unor surse europarlamentare citate de Agerpres, dacă eurodeputata nu se va prezenta la audieri, comisia ar putea recomanda ridicarea imunității în vederea unui vot în plenul Parlamentului European, posibil în luna aprilie.
Cererea de ridicare a imunității este analizată conform Regulamentului de procedură al Parlamentului European, iar europarlamentarul vizat are dreptul să ofere explicații și să prezinte documente sau probe scrise. Acesta nu participă însă la deliberările comisiei, cu excepția audierii propriu-zise.
Solicitarea autorităților române în cazul Dianei Șoșoacă
Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a anunțat în luna octombrie a anului trecut că instituția a primit o solicitare oficială din partea autorităților române privind ridicarea imunității parlamentare a Dianei Șoșoacă.
„Autorităţile competente din România au adresat către mine o cerere pentru ridicarea imunităţii doamnei Diana Iovanovici-Şoşoacă. Această solicitare va fi trimisă către Comisia juridică”, declara atunci Roberta Metsola.
Solicitarea a fost transmisă de Parchetul General, care a cerut ridicarea imunității pentru investigarea mai multor fapte, printre care propagandă legionară.


















