În cursul zilei de vineri, 11 iulie 2025, Diana Șoșoacă a mers la Palatul Victoria pentru a sta de vorbă cu premierul Ilie Bolojan. Intenția liderei SOS era să-l convingă pe șeful Executivului să renunțe la unele măsuri de austeritate. Discuția dintre cei doi a durat aproximativ o oră, fără a avea însă mari rezultate.
Diana Șoșoacă, președinta partidului SOS România, s-a întâlnit vineri cu premierul Ilie Bolojan, la Palatul Victoria. Potrivit comunicatului emis de biroul de presă al partidului, întâlnirea a fost stabilită „în urma presiunii publice generate de românii care au transmis masiv mesaje către Cabinetul Prim-Ministrului”.
„Tema principală: măsurile de austeritate. S.O.S. România propune un plan clar și radical, care vizează reducerea drastică a cheltuielilor statului, dar începând cu clasa politică și aparatul guvernamental, nu cu cetățeanul român de rând. Austeritatea trebuie să coboare de sus în jos – de la cei privilegiați, nu de la popor.
Astăzi, vocea poporului ajunge în Palatul Victoria – prin vocea neînfricată a Av. Diana Iovanovici-Șoșoacă. Acesta este doar începutul. S.O.S. România are un program economic viabil, realist și centrat pe interesele naționale. România nu are nevoie de tăieri de pensii și salarii, ci de o resetare reală a sistemului politic”, se arată în comunicatul emis de SOS România.
Diana Șoșoacă, mulțumită după întâlnirea cu Ilie Bolojan
Întâlnirea de la Palatul Victoria dintre Diana Șoșoacă și Ilie Bolojan a durat aproximativ o oră, principala temă fiind măsurile de austeritate pe care Guvernul le va lua în următoarea perioadă.
La finalul întâlnirii, Diana Șoșoacă a declarat că premierul i-a dat asigurări că mamele nu vor plăti CASS pe indemnizația de creștere a copilului, dar a admis că va micșora indemnizația de la 85% la 75%. În plus, lidera SOS a dezvăluit că a ajuns la un acord cu Bolojan pe tema subvenției care se acordă partidelor. De asemenea, aceasta a cerut ca și sumele forfetare ale parlamentarilor să fie complet eliminate.
„Dânsul chiar a menționat că mamele nu vor plăti CASS pe indemnizație pe timpul în care sunt în concediu de îngrijire copil, dar se va diminua de la 85% la 75% ajutorul. Mie asta mi se pare inaplicabil, pentru că și așa avem o problemă cu natalitatea, nu știu câtă economie se face acolo, pentru că sunt foarte puține femei care mai fac copii.
Eu am cerut anularea întregii subvenții, să trăiască și celelalte partide și să ajungă în Parlament. Cum am ajuns noi fără niciun ban de subvenție, din banii fiecăruia personali, fără furturi, fără nimic, însă dânsul a spus că nu ar merge chiar atât de departe”, a declarat eurodeputata.
Am vorbit să nu se mărească TVA-ul. A zis că nu se poate fără mărirea TVA-ului. A spus că dacă până acum un om cumpăra la TVA 19% 20 de roșii, acum o să cumpere 19”, a declarat Diana Șoșoacă.



















