Diana Șoșoacă și-a pus în cap pe toată lumea. O biserică din județul Neamț o critică dur pe lidera SOS

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 21-07-2024 14:24

Actualizat: 21-07-2024 14:31

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

În urmă cu câteva zile, Diana Șoșoacă a făcut un scandal monstru în Parlamentul European în timpul dezbaterii privind alegerea Ursulei von der Leyen. Ieșirea necontrolată a liderei SOS nu a trecut neobservată nici de lăcașele de cult din țara noastră. Reprezentații Mânăstirii Petru Vodă chiar au transmis un comunicat în care critică dur comportamentul Dianei Șoșoacă. 


La prima ei ședință în calitate de europarlamentar Diana Șoșoacă a făcut un adevărat circ în
Parlamentul European. Ea a țipat, și-a pus o botniță și a fluturat icoane, invocând credința în demersul său. După mai multe avertismente verbale, Diana Şoşoacă a fost escortată afară din plenul Parlamentului European, așa cum prevede regulamentul.

(VEZI ȘI: Recordul nemaivăzut al Dianei Șoșoacă atins în Parlamentul Europei. Este pentru prima dată când se întâmplă așa ceva în instituție)

Diana Șoșoacă, criticată dur de reprezentanții unei cunoscute mânăstiri din România


În ciuda faptului că ieșirea Dianei Șoșoacă s-a dorit a avea un substrat religios, reprezentanții Mânăstirii Petru Vodă din județul Neamț au publicat un comunicat în care susțin că purtarea liderei SOS este contrară raționalităţii şi nobleţei Creștinismului, iar „icoanele trebuie venerate în mod corespunzător”.
„Este de datoria Bisericii şi a noastră în calitate de comunitate creştină să ne apărăm credinţa şi să ne afirmăm valorile creştine în maniera în care se cuvine ca aceste lucruri să fie făcute. Astfel, în ce privește comportamentul recent al doamnei Diana Iovanovici Şoşoacă în Parlamentul European, trebuie menționat faptul că domnia sa a fost aleasă exclusiv pe baza calificării sale de ambițios politician, și nu ca cleric sau reprezentant spiritual”

Pretenția doamnei Iovanovici Şoşoacă de a reprezenta un punct de vedere creștin trebuie dezmințită – în primul rând pentru că comportamentul său este contrar raționalităţii şi nobleţei Creștinismului, care învinge prin puterea spiritului, a raţiunii și a argumentelor, nu prin vexare anarhică, iar în al doilea rând, din cauza utilizării etice greșite de către domnia sa a sfintelor icoane, care, conform celui de-al 7-lea Consiliu Ecumenic de la Niceea din 787 d.Hr., trebuie venerate în mod corespunzător, nu manipulate în mod necuviincios și într-un context care să ducă la desacralizarea lor.

De asemenea, purtarea de către doamna Iovanovici Şoşoacă a portului național românesc este un alt abuz etic – întâi pentru că îl poartă într-un context în care ar trebui respectată o altă etichetă vestimentară și în al doilea rând pentru că prin atitudinea sa îl asociază unui comportament neelegant, care uzurpă semnificația sacră”, se arfată în comunicatul Mănăstirii Petru Vodă.

(NU RATA: Vasile Bănescu a luat-o la țintă pe Diana Șoșoacă după scandalul din PE: „Icoana nu face politică, nu protestează, nu validează războaie”)
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri