În ultima perioadă, Pescobar a întâmpinat o serie de probleme, după ce inspectorii ANPC i-au controlat toate locațiile pe care le deține în țară. Acesta a primit amenzi uriașe, anumite localuri fiind chiar închise temporar.
Cum a reușit Paul Nicolau să aibă succes
Mulți s-au întrebat cum a reușit Pescobar să își clădească un imperiu. La capitolul finanțe, acesta nu stă deloc rău, afacerile îi merg bine, în ciuda tutor controalelor ANPC și a amenzilor primite.
Poate mulți tind să creadă că acesta vine dintr-o familie înstărită, însă nu este deloc așa. Acesta a muncit imediat cum și-a terminat studiile.
A fost acuzat de furt
Acesta s-a angajat la RCS RDS ca agent de vânzări, unde a avut o perioadă furtunoasă, cu suișuri și coborâșuri. A trecut timpul, el a avansat în funcție, iar la un moment dat era și coordonator de echipă.
Acesta a declarat că a fost dat afară din cadrul DIGI, după ce a fost acuzat că a instaurat o grupare mafiotă în cadrul RCS RDS
,,RCS RDS voia să răspândească telefoanele la toată lumea. Ne dădeau nouă să dăm cu titlul gratuit, câte un telefon tuturor celor care au cablu TV acasă. Băteam la ușă și le dădeam cadou telefonul cu cartelă, decodat.
Îmi dădeau 3000 de telefoane pe zi și eu seara îi aduceam 3.000 de contracte. Îi dădeam telefonul, după care semnam contractul. Era un act adițional la contractul TV.
În toată treaba asta, mulți au furat telefoane ,în toată țara. După 3-4 luni de zile îi vine unei doamne o factură de vrei 7.000 de lei. Săraca nici nu primise telefonul, dar i-a venit factura acasă.I-a completat unul actele, că avea datele, iar cel care i-a luat telefonul era din grupa mea. Și m-a sunt domnul director general. El trebuia să dea un exemplu, nu conta că eu eram cel mai bun vânzător ca cifre. Eu le aduceam contracte cu duiumul. M-a invitat în birou, m-a întrebat unde stau, cât plătesc chirie, i-am spus că 500 de euro. Pe vremea aia erau mulți bani.
M-a întrebat și ce mașină am, i-am spus că un BMW seria 5 nou. M-a întrebat și de unde am atâția bani și i-am spus că de 3 ani mă plătește cu 40.000- 50.000 de lei, am strâns și eu.
Mi-a spus: <<Știi de ce te-am chemat, nu? Ești acuzat că ai instaurat o grupare mafiotă în cadrul RCS RDS. >>
Unii chiar vindeau telefoanele. I-am explicat că telefoanele pe care ei mi le dau, eu le predau mai departe fără proces verbal, mie imi vin contractele, eu le predau dvs., nu știu eu ce fac ei acolo. Și așa m-au dat afară.”, a mărturisit Pescobar
[video width="576" height="1024" mp4="https://www.bugetul.ro/media/images/202403/Snaptik.app_7341818440140803361.mp4"][/video]


















