Dihonia a intrat în coaliția pro-europeană. Elena Lasconi nici nu vrea să audă de varianta continuării cu Marcel Ciolacu în fruntea viitorului Guvern al României

Autor: Luciana Polite

Publicat: 21-12-2024 08:12

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Pe data de 20 decembrie, în jurul orei 19:00, PSD, PNL, UDMR, USR și minoritățile s-au întâlnit pentru a forma coaliția-pro europeană. A avut loc o nouă rundă de negocieri, la rugămintea lui Klaus Iohannis. Social democrații anunțaseră că se retrag, dar după ce șeful statului a intervenit, au venit să încerce, din nou, să ajungă la un numitor comun, semn că nu vor mai sta în opoziție. Seara, după ce au discutat ore bune, Elena Lasconi a făcut primele declarații. Din spusele sale, se înțelege că partidul ei ar urma să fie, de fapt, cel care va ajunge în opoziție.

Fosta candidată la alegerile prezidențiale a transmis că formațiunea pe care o conduce, de jumătate de an, nu este primită de PNL, PSD și UDMR. În același timp, acuză că șefii de partide vor spune, public, exact opusul:

„Noi ne dorim să fim la guvernare, ei nu ne doresc pe noi. Bineînţeles că ei o să spună exact invers (…). Noi ne dorim să guvernăm şi avem oameni foarte buni pentru asta”, a declarat, vineri seară, la Digi 24, Elena Lasconi.

elena lasconi (1)

Iată că nici la aproape trei săptămâni de la alegerile parlamentare nu avem alianțele formate pentru a face Guvernul. Primărița acuză că nu au fost stabiliți nici miniștri, nici varianta de premier, nu se știe nici ce se va întâmpla cu economia. Un singur lucru este clar: nu vrea să continue cu Marcel Ciolacu premier.

CITEȘTE ȘI: Axa Diana Șoșoacă-George Simion- Anamaria Gavrilă, „ultimul scut de apărare”. Planul strategului AUR pentru partidele suveraniste

Războiul dintre Elena Lasconi și Marcel Ciolacu. Blonda nu vrea să vadă șeful PSD premier: „A dus țara într-un haos” + acuzații la adresa PNL

Șefa USR și-ar da votul pentru coaliția pro-europeană, dar nu dorește să ajungă Marcel Ciolacu în funcția pe care deja o deține: de premier. Nu ar fi neapărat o problemă pentru că surse politice spun că nici măcar el nu și-ar mai dori funcția și că în locul său ar urma să fie propus Ilie Bolojan.

elena lasconi marcel ciolacu

„Eu cred că ar fi aberant să continui în acelaşi fel, cu cel care a dus ţara într-un haos, avem o gaură neagră în economie, ne-am împrumutat de bani ca la balamuc şi încă mai urmează nişte promisiuni”, a spus Elena Lasconi.

Inclusiv PNL a intrat în vizorul șefei USR. S-a arătat dezamăgită de Ilie Bolojan, pe care susține că l-a ajutat să ajungă atât de sus în carieră:

„Eu consider deja că PNL-ul este pesedizat (…)Credeţi-mă că domnul Bolojan cred că este acum preşedintele interimar al PNL pentru că l-am ajutat. Am fost primul politician care a vorbit deschis despre faptul că eu consider că domnul Bolojan ar putea să fie un prim-ministru foarte bun. Cred că ştie multă lume că Iohannis nu îl agreează pe domnul Bolojan şi probabil că acest lucru nu s-ar fi întâmplat în era Iohannis, care vedem că și continuă”, a adăuat șefa USR.

CITEȘTE ȘI: PSD se rupe de coaliția pro-europeană! Marcel Ciolacu a făcut anunțul de ultimă oră: „Sunt incapabili să depășească propriile orgolii” UPDATE

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri