Diplomele de Bacalaureat care s-au dovedit a fi false au fost descoperite de anchetatori. Ce pedeapsă usturătoare riscă românii care au fost prinși cu actele cumpărate

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 20-06-2024 22:03

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Mai mulți români sunt acuzați că au folosit diplome de Bacalaureat false pentru a obține certificate de manager de transport marfă. Anchetatorii spun că instituția școlară înscrisă pe diplome nici măcar nu există în realitate. Astfel, 10 români sunt cercetați de polițiști și trebuie să răspundă pentru faptele comise.


Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul General al Poliției Române, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, au efectuat 12 percheziții domiciliare, în municipiul București și în județele Arad, Bistrița – Năsăud, Cluj, Dâmbovița, Galați, Gorj și Teleorman, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals în declarații.

„Din cercetări a reieșit faptul că 10 persoane fizice ar fi depus la o instituție dosarele necesare în vederea eliberării certificatelor de manager de transport de marfă, dosare ce ar fi conținut printre alte înscrisuri și diplome de bacalaureat false. Bănuiala falsurilor ar fi fost determinată de faptul că diplomele în cauză nu ar fi fost eliberate de către unitățile de învățământ, la care ar fi „absolvit” titularii sau instituția școlară înscrisă pe diplomă nu ar fi funcționat / nu ar fi existat pe teritoriul național. De asemenea, toate cererile în vederea eliberării certificatelor pentru cele 10 persoane ar fi fost depuse la instituție de către același centru de pregătire profesională, din municipiul București, deși acestea ar fi avut domiciliile în județe diferite", au transmis polițiștii

Citește și: Diplomele de Bacalaureat care se vând online au prețuri cu reducere. Cât te costă un astfel de document, de colecție, în funcție de anul emiterii

Infractorii au fost aduși în fața legii


Perchezițiile s-a efectuat la sediul și punctul de lucru al societății implicate și la domiciliile solicitanților, în vederea stabilirii legăturilor infracționale, descoperirii și ridicării documentelor despre care există bănuiala că ar fi fost false, identificării altor mijloace de probă, precum documente sau instrumente care ar fi ajutat la falsificarea diplomelor de bacalaureat, tipizate folosite pentru realizarea acestora, ștampile, timbru sec, sisteme informatice, care ar fi fost utilizate la realizarea falsurilor, etc.
„La sediul Inspectoratului General al Poliției Române vor fi aduse 2 persoane pentru audieri, ce au ca obiectiv conturarea mecanismului de promovare a dosarelor necesare eliberării certificatelor de către instituția în cauză. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor inspectoratelor de poliție județene Arad, Bistrița-Năsăud, Cluj, Dâmbovița, Galați, Gorj și Teleorman”, a transmis IGPR

Vezi și: Cine este profesoara din Vaslui, viceprimar, care a predat 14 ani în baza unei diplome false
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri