Kristalina Georgieva, directorul general al FMI a spus că este vital să majorăm resursele alocate Fondului Monetar Internaţional înainte de finalul anului, aceasta solicitând statelor-membre G20 să-şi respecte promisiunile de a finanţa anual fondurile pentru climă cu 100 miliarde de dolari, transmite Reuters.
La finalul reuniunii G20, care se desfăşoară în India, oficialul FMI a spus: "Statele membre G20 trebuie să fie un exemplu în respectarea promisiunilor de a finanţa anual fondurile pentru climă cu 100 miliarde de dolari, sprijinite prin consolidarea băncilor multilaterale de dezvoltare. De asemenea, ţările trebuie să-şi mobilizeze resursele interne pentru a finanţa şi gestiona tranziţia verde prin reforme fiscale, cheltuieli publice eficace şi eficiente, instituţii fiscale solide şi o piaţă locală a datoriilor extinsă".
În declaraţia adoptată la Summitul de la New Delhi, G20 s-a angajat să rezolve vulnerabilităţile legate de datorii din ţările cu venituri medii şi scăzute "într-un mod sistematic, cuprinzător şi eficient", dar nu a fost prezentat un nou plan de acţiune.
Şefa FMI a solicitat G20 să consolideze mecanismele globale de siguranţă financiară.
"Pentru a face economia mai puternică şi mai rezilientă într-o lume mai expusă şocurilor este vital să se ajungă până la finalul anului la un acord pentru majorarea resurselor alocate Fondului Monetar Internaţional. Un astfel de acord ar asigura resursele necesare pentru sprijinirea celor mai sărace ţări prin fondul pentru reducerea sărăciei şi stimularea creşterii economice", a adăugat Georgieva.
De asemenea, statele-membre G20 s-au angajat să reformeze băncile multilaterale de dezvoltare, în timp ce au acceptat propunerea de a reglementa mai strâns criptomonedele, pe plan global.
"Sunt necesare eforturi suplimentare, inclusiv în domeniul monedelor digitale şi a activelor cripto", a afirmat oficialul FMI.
Directorul general al FMI face apel la țările G20: Un astfel de acord ar asigura resursele necesare pentru sprijinirea celor mai sărace ţări prin fondul pentru reducerea sărăciei şi stimularea creşterii economice
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



