Dispar aceste promoţii din supermarketurile din România. Directiva europeană care va elimina oferta preferată a românilor

Autor: Diana Dumitrache

Publicat: 23-01-2025 11:37

Actualizat: 23-01-2025 11:48

Article thumbnail

Sursă foto: pixabay

Promoţiile preferate ale românilor ar putea dispărea din supermarketuri în următorii ani. Uniunea Europeană se pregăteşte să lanseze un nou program cu reguli mai dure pentru comercianţi.

Astfel, directiva europeană va elimina una dintre ofertele cele mai îndrăgite şi în ţara noastră aşa cum o ştim. Este vorba despre “două produse la preţ de unul”, care face să crească imediat numărul de clienţi din anumite magazine. Aceasta va avea o altă formă, spun reprezentanţii UE.

Citeşte şi Reducere de 50 la sută în supermarketul care se închide peste tot. Toate produsele sunt la jumătate de preț pentru ca stocurile cu marfă să fie epuizate

Promoţiile care dispar din supermarketuri

Din ce în ce mai mulţi clienţi se plâng despre faptul că promoţiile din supermarketuri nu sunt reale, preţurile produselor fiind unele foarte puţin scăzute sau chiar deloc. Una dintre ofertele preferate de clienţii celor mai mari retaileri din ţara noastră este cea “doi la preţ de unul”, însă aceasta ar putea dispărea doar în forma pe care o ştim cu toţii acum.

Noul regulament european va schimba modul în care retailerii vor putea scoate la raft astfel de oferte. Mai exact, de la 1 ianuarie 2030, producătorii și comerciantii nu vor mai avea voie să folosească foliile din plastic gros cu care unesc de obicei mai multe pet-uri, sticle sau doze în cadrul promoțiilor de tipul "mai multe la preț de unul". Un nou regulament UE ce vizează ambalajele și deșeurile de ambalaje interzice introducerea pe piața comunitară a acestui tip de ambalaj.

Drept urmare, aceste promoţii vor dispărea de pe piaţă în forma în care există astăzi în magazinele din toată Europa. Noua măsură a fost deja publicată în Monitorul Oficial al UE şi interzice operatorilor economici să introducă pe piață „ambalaje grupate din plastic de unică folosință”.

“Este vorba despre plastic de genul foliilor de colaționare sau a foliilor termoretractabile (folosite și în aeroporturi pentru securizarea bagajelor) cu ajutorul cărora se grupează mărfurile vândute în sticle, doze, cutii metalice, caserole, cutii și pachete pentru a permite consumatorilor să achiziționeze mai mult. Au fost excluse însă din regulament ambalajele grupate necesare pentru a facilita manipularea.

Operatorii economici care utilizează ambalaje grupate sub formă de cutii pentru a grupa un anumit număr de produse cu scopul de a crea o unitate de stocare sau de distribuție, trebuie să se asigură că cel puțin 10 % din ambalajele de acest tip sunt reutilizabile în cadrul unui sistem de reutilizare”, se arată în decizie.

Motivul din spatele deciziei UE

Motivul pentru care promoţiile “doi la preţ de unu” aşa cum le cunoaştem astăzi dispar din 2030 este unul simplu, spun reprezentanţii Uniunii Europene: reducerea deşeurilor de ambalaje la nivel de continent.

„Prevenirea generării de deșeuri este cea mai eficace modalitate de a îmbunătăți utilizarea eficientă a resurselor și de a reduce impactul deșeurilor asupra mediului. Prin urmare, este important ca operatorii economici să ia măsurile adecvate pentru a reduce generarea de deșeuri prin eliminarea ambalajelor excesive și prin utilizarea anumitor formate de ambalaje, prin prelungirea duratei de viață a ambalajelor, prin reproiectarea produselor sau a strategiilor de vânzare astfel încât să nu existe ambalaje sau să se poată utiliza mai puține ambalaje, inclusiv vânzările în vrac, și prin trecerea de la ambalajele de unică folosință la ambalajele reutilizabile”, se arată în preambului Regulamentului.

Citeşte şi Salariul peste medie pe care Profi îl dă pentru un casier din București. Este nevoie urgentă de un angajat nou

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri