O decizie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție tranșează o problemă ce a născut numeroase dezbateri. Astfel, dispar sporurile salariale - banii în plus obținuți de bugetari prin intermediul unor decizii în consiliile locale devin istorie.
Pe masa magistraților ÎCCJ a ajuns recent o solicitare făcută de Curtea de Apel Cluj.
S-a dorit lămurirea unei probleme de drept ce a născut unele dezbateri: „Dacă art. 129 alin. (12) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ permite acordarea prin hotărâre de consiliu local de sporuri şi facilităţi nereglementate prin alte norme juridice?”.
Potrivit art. 129, alin. (12) din Codul Administrativ, Consiliul local acordă sporuri şi alte facilităţi, potrivit legii, personalului angajat în cadrul aparatului de specialitate al primarului şi serviciilor publice de interes local.
Te-ar putea interesa și: Fără bani de salarii în luna decembrie. Guvernul trebuie să direcționeze 500 de milioane de lei către Ministerul Educației, care a rămas fără fonduri la final de an
ÎCCJ, decizie ce vizează direct sporurile salariale primite de unii români
În acest caz, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că: ”Art. 129 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, nu permite acordarea, prin hotărâre de consiliu local, de sporuri şi facilităţi nereglementate prin alte norme juridice”.
Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că nu se permite aparatului de specialitate al primarului şi serviciilor publice de interes local să primească, prin hotărâre de consiliu local, sporuri sau alte facilităţi nereglementate prin alte norme juridice
„Decizia nr. 103: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 605/84/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că: Art. 129 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, nu permite acordarea, prin hotărâre de consiliu local, de sporuri şi facilităţi nereglementate prin alte norme juridice. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 noiembrie 2024”, potrivit minutei instanţei supreme.
Decizia stabilită de ÎCCJ este obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Te-ar putea interesa și: Salariul minim va crește cu 40% în următorii 3 ani, dar etapizat. Se fac eforturi mari pentru angajații din Ungaria



















