Renumita companie sub administrarea căraia se afla lanțul de magazine House of Art, Staff Collection, a intrat în faliment la sfârșitul anului trecut.
Conform datelor Ministerului de Finanțe, compania ar fi avut,în anul 2017, pierderi de 18 milioane de lei.
Zf.ro scrie că, companiile Staff Collection și Corssa dețineau împreună brandurile de magazine House of Art, Fox, Levi's și Eponage.
În anul 2012, asa cum chiar ele au cerut, cele două firmr au intrat în indulgență, măsură luată în urma scăderii consumului și a expansiunii rapide a unor alte branduri străine pe piata.
Cele două companii, Staff Collection și Corssa, au intrat în faliment, la sfârșitul anului trecut, la propria cerere.
„Drumul companiei de la reorganizare la faliment a fost desenat în mare parte de contextul foarte competitiv al pieţei, infuzată de branduri străine în acea perioadă. În acest moment, nu mai există magazine sub brandul House of Art, iar Levi’s a fost franciză operată de societatea Staff Collection până în anul 2013“, a spus administratorul judiciar al companiilor Staff Collection şi Corssa.
Vezi și Se anunță nunta anului în politică! Cine este nașul de cununie al fiului lui Liviu Dragnea
După cea din august, încă o minivacanță pentru români? ULTIMA pe 2018


















