În urmă cu doar câteva zile, cei de la Digi Online au introdus două noi canale TV în format HD, însă, la scurt timp după aceasta, în peisaj a apărut o surpriză. Care este „bomba”? Cel mai mare operator de telecomunicații din țara noastră renunță, de fapt, la Digi Online.
Digi Online OUT, DIGI TV IN
Mesajul transmis? Unul destul de clar, referitor la o modificare importantă: „Aplicația oficială de streaming live și video on demand Digi Online va fi înlocuită pe toate platformele cu DIGI TV”.
Iată aspectul pe care trebuie să-l cunoască utilizatorii Digi Online: ei vor putea folosi în continuare aplicația. Totuși, în cazul unui restart sau a unei schimbări de device, nu va putea fi instalată decât platforma DIGI TV. Chiar și așa, datele de logare rămân neschimbate. DIGI TV poate fi găsită pe Google Play, pe App Store, dar și în magazinele de aplicații ale Tizen, webOS, Android TV și Apple TV.
În continuare, prezentăm comunicatul celor de la DIGI, preluat de gadget.ro: „Salut, vrem să îți dăm de veste că, începând de astăzi (n.r. marți, 26 august), efectuăm o serie de modificări legate de serviciul DIGI Online:
Aplicația DIGI Online nu va mai fi disponibilă pentru download în store-urile de aplicații, însă va continua să funcționeze pe dispozitivele pe care este deja instalată.
Pentru a urmări canalele TV online pe dispozitive noi, ai la dispoziție aplicația DIGI TV pe care o găsești în Google Play, App Store și în store-ul televizorului tău smart Samsung (Tizen), LG (webOS), Android TV sau Apple TV.
Pentru autentificarea în aplicația DIGI TV, ai nevoie de un cont dedicat. Dacă nu îl ai încă, îl poți activa rapid aici (n.r. a fost introdus un link). Vizionare plăcută în continuare! DIGI”.
Canalele TV introduse în aplicația Digi Online
După cum am menționat în rândurile anterioare, aplicația Digi Online primise recent două noi canale TV. Este vorba despre unele extrem de cunoscute: TLC HD și TV5 Monde Europe HD.
TLC HD, televiziune care aparține de Warner Bros. Discovery, apărută la data de 1 decembrie 2009, are un conținut dedicat, printre altele, sănătății și gastronomiei. Totodată, prezintă emisiuni pentru familie, dar și produse TVpentru cei care iubesc aventurile și călătoriile.
De partea cealaltă, TV5 Monde Europe HD, o televiziune din Franța, aduce un conținut axat, în mare parte, pe cultură și pe divertisment. Data lansării? 26 noiembrie 2006.



















