Este oficial! Sameday a cumpărat Cargus de la fondul de investiţii MidEuropa Partners, care pare că se pregătește să plece din România. Vestea a ajuns prima dată nu în presă, ci la angajații companiei de curierat. Clienții nu știu încă ce se va întâmpla cu comenzile lor, odată ce întreg procesul va fi finalizat.
Unul dintre cei mai importanți jucători de pe piață a fost cumpărat. Între anii 2019 și 2024 avusese un avans de 25%, ceea ce ar putea părea impresionabil. Dacă stăm să ne gândim că cei care i-au cumpărat au avut 620%, ne dăm seama de ce au fost „înghițiți” de business, așa cum notează ZF.

În anul 2024, cifra de afaceri a companiei a fost de 567,6 mil. lei în 2024, în creștere cu 11%. Cumpărătorii lor, pe de altă parte, au avut afaceri de 1,2 mld. lei. N-au reușit să iasă pe locul 1, unde se află Fan Courier. Acum, așteaptă aviz favorabil de la Consiliul Concurenței.
Sameday a cumpărat și o firmă de curierat din Ungaria anul trecut
În luna aprilie a anului trecut, Sameday transmitea că vrea să cumpere compania maghiară de curierat Sprinter. În luna iunie a anului 2024, tranzacția a fost finalizată cu succes, după ce autoritățile și-au dat acordul. Astfel, din luna septembrie a aceluiași an, clienții din Bulgaria au acces la o nouă infrastructură tehnologică, în concordanță cu noile cerințe ale pieței.

La final de iulie, Sameday a achiziționat și grupul maghiar Pactic. Nu se știe ce sumă au plătit, dar cert este că bugetul lor total pentru anul 2024, destinat investițiilor, este de 60 de milioane de euro. Din această sumă, aproximativ 50% se va duce pe creşterea capacităţii de livrare prin extinderea reţelei out of home.
Compania are un obiectiv măreț: să ajungă la 8.500 de puncte de livrare în cele 3 țări în care își desfășoară activitatea. Pentru moment, este vorba despre: România, Ungaria și Bulgaria.
„Credem în servicii de livrare fără frontiere, care oferă clienţilor aceeaşi experienţă de înaltă calitate, fie că se află în România, Ungaria sau Bulgaria. Achiziţia grupului Pactic este un alt pas în planul Sameday de a-şi îmbunătăţi prezenţa în regiune. Rămânem angajaţi să atingem 8.500 de puncte de livrare în cele trei ţări în care operăm până la sfârşitul anului, prin noi unităţi easybox, precum şi prin introducerea soluţiilor shop-in-shop”, spune Lucian Baltaru, CEO al grupului SAMEDAY.














