După izbucnirea războiului din Ucraina, marile bănci occidentale și-au redus sau chiar suprimat activitatea în Rusia, ca parte a strategiei de izolare totală a acestei țări. În ciuda presiunilor constante venite din partea Băncii Centrale Europene și a SUA, Raiffeisen International și-a continuat activitatea în această țară. Se pare însă că această decizie nu a fost deloc inspirată, un tribunal din Kaliningrad amendând recent colosul bancar austriac cu o sumă uriașă.
Pe fondul războiului din Ucraina, Occidentul a luat tot mai multe măsuri împotriva Rusiei, încercând, practic, să izoleze această țară cât mi mult. În aceste context, marile bănci europene și-au redus semnificativ sau chiar și-au încheiat activitatea în Rusia. Totuși, Raiffeisen International a continuat să activeze în această țară, astfel că Banca Centrală Europeană și Statele Unite ale Americii au fost nevoite să pună presiuni suplimentare pe grupul bancar austriac.
Lovitură dură pentru Raiffeisen Bank
Raiffeisen Bank a primit însă acum o lovitură dură chiar din partea Rusiei. Mai exact, un tribunal din Kaliningrad a impus colosului bancar austriac plata unor daune de 2 miliarde de euro, măsură interpretată ca o sancțiune împotriva companiilor occidentale. Decizia a fost luată ca rezultat a blocării, sub presiunea SUA, unui acord legat de active rusești la un constructor austriac.
Helmut Brandstaetter, un parlamentar austriac liberal din Parlamentul European, a declarat că această hotărâre este, de fapt, „un avertisment final pentru toate companiile occidentale că nu pot face afaceri cu Rusia lui Vladimir Putin”,
„Raiffeisen a fost avertizată suficient de mult să se retragă. Această situaţie demonstrează că orice legătură continuă între Austria şi Rusia poate duce la dezastru”, a mai spus Helmut Brandstaetter.
Decizia tribunalului din Kaliningrad a produs mari îngrijorări și pentru alte mari companii occidentale care încă activează în Rusia, cum ar fi PepsiCo, Procter & Gamble, Mondelez şi banca italiană UniCredit. Potrivit experților, astfel de măsuri, inclusiv amenzi uriaşe şi confiscări de active, fac parte dintr-o strategie mai amplă a Moscovei de a răspunde izolării economice şi diplomatice impuse de Occident și SUA.
La nivel global, această pierdere substanțială ar putea afecta strategiile de extindere ale băncii austriece și investițiile viitoare. Raiffeisen Bank deţine aproximativ 6 miliarde de euro în Rusia, generate din plăţi internaționale şi depozite ruseşti.
Decizia care a afectat milioane de clienți ai băncii austriece
După mai multe luni în care a fost somată să-și reducă activitatea în Rusia, Raiffeisen Bank International (RBI) a luat în sfârșit o decizie în acest sens. Astfel, începând cu data de 2 septembrie 2024, clienţii individuali ai subsidiarei Raiffeisen Bank International din Rusia nu vor mai putea face transferuri peste hotare în nicio valută, exceptând rubla. Această restricție nu se va aplica însă pentru unele companii mari, precum și pentru cele internaționale.
„Din 2 septembrie, transferurile de ieşire transfrontaliere în valută nu vor mai fi disponibile pentru toţi clienţii băncii, cu excepţia unui număr limitat de clienţi corporate din sfera afacerilor majore şi internaţionale. Restricţia a fost impusă în concordanţă cu decizia RBI legată de reglementările BCE. Modificările nu se vor aplica plăţilor transfrontaliere în ruble”, se arată în comunicatul oficial al subsidiarei Raiffeisen Bank International din Rusia.

















