Dispariţia bizară a unei mămici din Timişoara s-a sfârşit tragic. Tânăra de doar 28 de ani a fost găsită moartă, aceasta fiind ucisă de un bărbat care nu ar fi la prima abatare de acest gen.
Se pare că Denisa ar fi fost ucisă cu sălbăticie de un bărbat poreclit “Şacalul”. Acesta este din Constanţa şi are 26 de ani, bărbatul fiind momentan internat în spital în urma unui accident produs chiar cu maşina mămicii.
Citeşte şi Pacienți drogați și jefuiți de o asistentă medicală. Un nou caz cutremurător semnalat într-un spital
Dispariţia bizară a mămicii din Timişoara are final trist
După săptămâni la rând de la dispariţia bizară, Denisa a fost găsită moartă. Tânăra mămică din Timişoara nu mai dăduse vreun semn încă de la jumătatea lunii august, când a fost dată dispărută de familie. Aceasta fusese la mare câteva zile alături de copilul de doar câţiva anişori, după care nu a mai răspuns la telefon.
”Tânăra, în vârstă de 26 de ani, din Timișoara, a dispărut la data de 26.08.2024 în Municipiul Constanța. Semnalmente: înălțime 1,67,kg 51, vârstă 26 ani, ochi căprui” , arată un anunț de presă.
Ultima postare a tinerei, pe care a făcut-o pe Facebook, este din 18 august, și apare alături de fiul ei în fotografie. În vârstă de 28 de ani, aceasta a fost văzută zilele trecute de un şofer la marginea drumului, între localităţile Sinoe şi Mihai Viteazu, trupul acesteia fiind sfâşiat de animalele sălbatice.
De vină ar fi un tânăr din Constanţa de 26 de ani cunoscut drept “Şacalul”. Acesta ar fi otrăvit-o, i-ar fi furat maşina şi ar fi scăpat de corpul ei la 60 de kilometri de oraş. Nu este prima oară, însă, când a făcut asta, conform fiului în vârstă de 15 ani al concubinei sale.

Adolescentul a povestit că a fost obligat să îl ajute să şteargă urmele. În luna iulie, o altă tânără care presta servicii pentru bani a fost găsită fără suflare într-un apartament din Mamaia. Delia avea 34 de ani, iar maşina acesteia a fost vândută în Bulgaria.
Cum acţiona Şacalul?
În cursul zilei de luni, polițiștii au făcut două percheziții în acest dosar şi au ridicat mai multe probe. Conform anchetatorilor, bărbatul din Constanţa le racola pe femei cu scopul de a întreţine relaţii cu acestea, apoi le ucidea pentru a face rost de maşini pe care le vindea mai apoi. Totul se întâmpla cu ajutorul concubinei sale, dar şi a fiului acesteia care era obligat să participle la scenele îngrozitoare.
Femeia a fost reţinută pentru 24 de ore pentru “favorizarea infractorului, tăinuire și rele tratamente aplicate minorului”.
”Datele de anchetă au condus la ipoteza de lucru că a fost acelaşi mod de operare al inculpatului reţinut, în sensul că le ucidea pe victime cu scopul de a le deposeda de autoturisme. Pe prima victimă a deposedat-o de un autourism Audi A4 pe care ulterior l-a înstrăinat, a făcut schimb cu alte persoane din judeţul Tulcea, iar acele persoane, după mai multe înstrăinări succesive au înmatriculat respectivul autoturism în Bulgalia.
Celei de-a două victime i-a sustras autoturismul marca BMW Seria 1, pe care l-a condus pe drumurile publice, iar pe data de 3 septembrie anul acesta, în timp ce rula între Sinoe şi Mihai Viteazu, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a părăsit carosabilul şi s-a răsturnat, aşa încât inculpatul ajuns la spital, iar maşina victimei a fost distrusă”, a afirmat Sadîc Zafer, Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
Anchetatorii continuă cercetările în acest caz şi nu exclud posibilitatea de a găsi și alte cadavre.

















