Dispariția suspectă a cărții lui Nicolae Ciucă, „Un ostaș în slujba țării”. Volumul fostului prim ministru e de negăsit în mediul online

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 15-07-2024 10:42

Actualizat: 15-07-2024 14:46

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

În urmă cu câteva luni, Nicolae Ciucă a anunțat că va lansa cartea autobiografică „Un ostaș în slujba țării”. În ciuda faptului că lansarea a fost anunțată pentru luna iunie, cartea nu se găsește pe site-ul editurii care urma să o scoată pe piață. 


În luna mai, Nicolae Ciucă, președintele
PNL, a anunțat pe site-ul său personal că urmează să-și lanseze cartea autobiografică „Un ostaș în slujba țării”.

Cartea lui Nicolae Ciucă este de negăsit


Volumul urma să apară în luna iunie a acestui an, la editura RAO. În plus, fostul premier a explicat că toate încasările vor fi donate către inițiative caritabile.
„Paginile acestei cărți sunt despre mine. Nu despre funcțiile pe care le-am ocupat, nu despre imaginea mea publică, nu sunt bilanț și nici program electoral. Sunt gândurile mele despre ce a însemnat tranziția de la om de armată la om politic. Sunt despre viața mea, cea din spatele pupitrului, a microfonului sau a televizorului. Pentru că s-a vorbit mult despre faptul că „nu sunt din filmul acesta”, al politicii românești. Și e adevărat. Nu sunt un om politic tipic. Și veți vedea în această colecție de gânduri și povești de viață care e crezul meu”, a fost mesajul postat de Nicolae Ciucă pe site-ul personal.

În ciuda faptului că lansarea cărții autobiografice a lui Nicolae Ciucă fusese anunțată pentru luna iunie, volumul nu se găsește pe site-ul editurii RAO.

Înainte de a intra în politică, în perioada 2015-2019, Nicolae Ciucă a fost șeful statului Major. Potrivit CV-ului său, a fost „un militar de carieră cu multe misiuni militare în afara țării, precum Irak, Afganistan sau Bosnia”. Totodată, Ciucă a fost șef al Statului Major al Forțelor Terestre, iar între anii 2001 și 2004 a fost comandantul Batalionului 26 Infanterie (cunoscut și drept Scorpionii Roșii), cu care a participat la Misiunea Enduring Freedom I, Afganistan (2002-2003) și Antica Babilonia, Irak (2004).

(VEZI ȘI: WC-urile Liei Olguța Vasilescu au făcut vâlvă în toată Craiova. Cum a ajuns edilul din Dolj în centrul unui scandal cu un an înainte de alegerile din 9 iunie)

Marcel Ciolacu, ironii la adresa cărții lui Nicolae Ciucă


Anunțul lansării cărții autobiografice a lui Nicolae Ciucă chiar înainte de alegerile locale a fost comentat de mai multe personaje cheie din politica românească. Printre cei care au comentat pe marginea acestui subiect s-a aflat și premierul Marcel Ciolacu. Acesta l-a ironizat pe Nicolae Ciucă, atrăgându-i atenția că nu va lua parte la o competiție de scris cărți, ci la o bătălie politică.
„După data de 10 ( iunie, nr) o să vă spun, împreună cu colegii mei din PSD, decizia privind candidatura. Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea”, a declarat Marcel Ciolacu.

(NU RATA: „Locotenentul” lui Mugur Isărescu, detalii despre marea austeritate care ar urma în România. Unde se află cheia care ar rezolva problemele)
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri