Mihail Udroiu, fostul judecător de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) și de la Curtea de Apel Oradea, pensionat la 48 de ani, după mai bine de două decenii de carieră în magistratură, s-a ales cu o diurnă de 45.600 de euro, în urma unei acțiuni în instanță.
Diurnă stelară pentru Mihail Udroiu
El a dat în judecată atât Curtea de Apel Oradea, cât și ICCJ pentru a încasa diurna pe care o aveau procurorii din secția specială. Udroiu a câștigat, în 2025, majorarea indemnizației de încadrare cu 2% pe zi lucrătoare, pentru doi ani, diurnă pe care o luau, în 2022, procurorii din secția specială de anchetare a magistraților. Decizia le-a aparținut foștilor săi colegi.
Concret, fostul magistrat a cerut „recalcularea și plata efectivă a drepturilor salariale, începând cu data de 16.10.2018 și în continuare pentru viitor. Cu includerea unui procent de 2% pe zi din indemnizația de încadrare brută lunară. Este vorba despre echivalentul diurnei, drept acordat în favoarea procurorilor numiți în cadrul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție”, se arată pe Ziare.com.
Cariera lui Mihail Udroiu a fost marcată de implicarea în dosare mediatizate, acestea generând dezbateri în sistemul judiciar și în spațiul public.
Dosarele majore în care Udroiu a fost implicat
Unul dintre ele este dosarul Nordis, în care procurorii au solicitat arestarea preventivă a Laurei Vicol și a lui Vladimir Ciorbă. Completul din care a făcut parte Udroiu a respins cererea de arestare, stabilind că persoanele vizate trebuie cercetate în libertate, fără măsuri restrictive. Decizia a fost motivată în detaliu de Udroiu și de colega sa, Luminița Criștiu Ninu, conform informațiilor publicate de Presshub.ro.
De asemenea, Udroiu a făcut parte, în noiembrie 2023, din completul Înaltei Curți care a respins recursul depus de DNA în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009, în care Elena Udrea și Ioana Băsescu fuseseră condamnate în primă instanță. Sentința definitivă a pus punct unui dosar care a traversat ani de dispută publică și juridică.
Printre deciziile recente se numără și achitarea fostului ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu, hotărâre care a condus la reacții în mediul politic și în rândul juriștilor.
Traseul său profesional
Cariera lui Mihail Udroiu este una care poate fi catalogată drept diversă, cu etape în mai multe structuri ale sistemului judiciar. El a absolvit Facultatea de Drept a Universității din București și a intrat în magistratură ca judecător stagiar la Babadag. După aceea, a fost procuror la mai multe parchete din Capitală.
A ajuns apoi judecător la Tribunalul Bihor și la Curtea de Apel Oradea, iar din 2023 a devenit magistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, poziție pe care a ocupat-o până în momentul pensionării.
Un alt punct important al carierei sale? În perioada iulie 2013 - noiembrie 2014, Mihail Udroiu a fost consilierul Alinei Bica, fosta șefă a DIICOT. El este conferențiar universitar la Universitatea din Oradea și autorul unor lucrări de drept penal, utilizate constant în mediul academic.

















