Dmitri Medvedev, ieșire fără precedent la adresa Finlandei și Suediei: 'Dacă vor găzdui baze și armament NATO, atunci pașii noștri ca reacție vor fi simetrici acestora'

Autor: Ion Motea

Publicat: 28-07-2022 20:45

Actualizat: 28-07-2022 20:39

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Fostul preşedinte şi premier rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, atrage atenția că aderarea Finlandei şi Suediei la NATO va fi primită de Moscova cu măsuri de ordin militar pe teritoriul Rusiei.


Dacă cele două ţări vor găzdui baze şi armament NATO, atunci ''paşii noştri ca reacţie vor fi simetrici acestora'
', a spus Medvedev, după o reuniune asupra situaţiei de securitate de-a lungul celor circa 1.300 de kilometri de graniţă ruso-finlandeză, relatează agenţia DPA.


În opinia lui Dmitri Medvedev, în urma deciziei Finlandei şi Suediei de a se alătura NATO va rezulta o deteriorare a situaţiei de securitate în regiunea Mării Baltice, ''întrucât Marea Baltică va deveni de fapt o mare dominată de statele NATO''.


Mai mult, oficialul rus a acuzat Finlanda şi Suedia că sunt influenţate ''de peste ocean şi de către Bruxelles''. Rusia va fi aşadar nevoită să-şi revizuiască relaţiile cu aceste două ţări, a mai semnalat Medvedev.


Statele membre ale NATO sunt încă în proces de ratificare a aderării Finlandei şi Suediei la Alianţă, informează agerpres.ro.

Vezi și:


România reacționează la manevra lui Dmitri Medvedev, care a publicat o hartă cu redesenarea Ucrainei! România ar primi unele teritorii furate chiar de ruși, conform hărții lui Medvedev



Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri