Fostul președinte al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, de altfel un aliat puternic și de încredere al preşedintelui rus Vladimir Putin, a susținut vineri că chiar dacă Ucraina va renunţa oficial la aspiraţiile sale de a adera la NATO, Rusia nu va pune capăt războiului, scrie agerpres.ro
Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a mai declarat într-un interviu pentru televiziunea franceză că Rusia este pregătită să poarte discuţii cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în anumite condiţii.
Chiar înainte de invazia începută pe 24 februarie, Moscova a clarificat ca inacceptabilă apartenenţa Ucrainei la NATO.
"Renunţarea la a participa în cadrul Alianţei Nord-Atlantice este vitală acum, dar este deja insuficientă pentru a stabili pacea", a declarat Medvedev în interviul pentru televiziunea LCI, din care agenţiile ruse de presă au preluat citate.
Conform declaraţiilor înaltului oficial rus, ţara sa va continua campania până când îşi va atinge obiectivele.
Reuters aminteşte că Vladimir Putin a declarat că intenţionează să "denazifice" Ucraina. Kievul şi Occidentul spun însă că acesta este un pretext fără temei pentru un război de cucerire.
Rusia şi Ucraina au purtat mai multe runde de discuţii după începerea invaziei, dar nu s-au înregistrat progrese şi există puţine perspective pentru o reluare a acestora.
'Acest lucru (discuţiile) va depinde de modul în care se desfăşoară evenimentele. Am fost pregătiţi înainte să ne întâlnim (cu Zelenski)", a spus Medvedev.
În interviu, fostul preşedinte rus a mai afirmat că armele americane furnizate deja Ucrainei, cum ar fi lansatoarele de rachete multiple HIMARS, nu reprezintă deocamdată o ameninţare semnificativă. Dar situaţia s-ar putea schimba, a adăugat Medvedev, dacă armele trimise de SUA ar putea atinge ţinte la distanţe mai mari.
"Înseamnă un lucru când acest tip de rachetă zboară pe o distanţă de 70 km","dar e altceva când e vorba de 300-400 km". Atunci "ar fi o ameninţare directă pentru teritoriul Federaţiei Ruse", a estimat vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, conform AGERPRES
Dmitri Medvedev, lovitură cruntă pentru Ucraina: Renunțarea la un viitor NATO nu va opri războiul
Sursă foto: bugetul.ro
Trending

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



