DN 1 se modernizează! CNAIR a trimis spre validare documentaţia necesară modernizării

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 20-03-2023 21:00

Actualizat: 20-03-2023 20:29

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, anunţă, luni, că a fost trimisă spre validare documentaţia necesară modernizării DN 1 A, pe sectorul cuprins între Centura Bucureşti şi intersecţia cu şoseaua Chitila-Mogoşoaia.



”Am transmis astăzi la ANAP (pentru validare) documentaţia pentru contractul destinat modernizării DN1A pe sectorul cuprins între Centura Bucureşti şi intersecţia cu şoseaua Chitila-Mogosoaia (parcul Mogoşoaia)! Contractul prevede proiectarea şi execuţia următoarelor lucrări:

lărgire la 4 benzi DN1A şi măsuri de siguranţa rutieră”, a scris, luni, pe Facebook, directorul CNAIR, Cristian Pistol.

Acesta a precizat că durata pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor este de 12 luni din care, 2 luni perioada de proiectare şi 10 luni perioada de execuţie a lucrărilor.

Perioada de garanţie a lucrărilor va fi de minim 36 de luni.



Proiectul va fi finanţat din Fonduri Europene Nerambursabile.

Pistol a precizat că în cadrul contractului vor fi realizate următoarele lucrări:

1. Intersecţia DN1A cu DNCB.

2. Intersecţia DN1A cu Şoseaua Chitila – Pădure.

3. Intersecţia DN1A cu Strada Valea Parcului.

4. Pasaje pietonale:

- Pasaj pietonal subteran (vis-à-vis cu intrarea din partea sud-estică a parcului Mogoşoaia).

- Pasaj pietonal suprateran (amplasat în nordul podului de cale ferată CF 700).

 

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri