Încă de la primele ore ale dimineții, procurorii DNA au venit la Comandamentul Logistic Întrunit al Armatei pentru percheziții. Principalul șef luat în vizor ar fi Cătălin Ștefăniță Zisu, general cu 3 stele. Surse judiciare indică faptul că ar fi vorba despre un dosar de fraudă de peste 2,4 milioane de euro.
Percheziții ar avea loc și la hotelul Haiducului al Armatei, unde stă generalul, dar și la alte 22 de locații. Cătălin Ștefăniță Zisu ar fi semnat un contract pentru extinderea cimitirului Ghencea Militar către compania Garden Center Grup, deținută de omul de afaceri Ionel Olteanu, conform G4 Media.
Costurile reale ar fi fost mult mai mici decât cele trecute în documente. Unele lucrări, cum ar fi cele de evacuare de pământ și umplere cu moloz, s-ar fi făcut doar pe hârtie. Urmează să ajungă la DNA 21 de persoane, să dea explicații în acest sens.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2022 – 2023, a unor infracțiuni de asimilate celor de corupție, de către funcționari publici și complici ai acestora.
În cursul zilei de 14 februarie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 22 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Ilfov și Giurgiu, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale”, extras din comunicatul DNA.
Generalul anchetat de DNA, apropiat al lui Nicolae Ciucă. Cine este Cătălin Ștefăniță Zisu
Același Cătălin Ștefăniță Zisu care este anchetat de DNA ar fi și apropiat al lui Nicolae Ciucă, fost șef PNL, care și-a dat recent demisia și din poziția de senator (VEZI AICI DETALII). Cei doi au fost și surprinși împreună de paparazzii în octombrie 2024.
Unora li se pare extrem de cunoscut numele pentru că a fost acuzat, în vara lui 2023, că a interzis echipei FCSB să joace cu Dinamo pe stadionul Ghencea. Gigi Becali făcea acuzațiile la adresa comandantului Comandamentului Logistic Întrunit al Armatei, generalul locotenet doctor.














